Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că noul parc care se amenajează în sector va purta numele președintelui SUA, Donald Trump.
„Noul parc, pe care îl amenajăm lângă Parcul Tudor Arghezi, va celebra acest moment important și va purta numele actualului președinte al Statelor Unite, Donald J. Trump, ca simbol al prieteniei și valorilor comune care ne unesc”, a transmis Băluță.
„Comunitatea noastră, a Sectorului 4, poate deveni parte a unei povești globale, de prietenie și respect între națiuni. Anul acesta, când Statele Unite vor sărbători 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență, momentul ce a marcat nașterea națiunii americane, și noi vom putea marca lucrul acesta într-un mod deosebit”, a scris primarul Daniel Băluță pe Facebook.










