Centrul de Resurse Juridice, ONG-ul care a prezentat azilele groazei din Voluntari, a cerut din nou ajutorul autorităților după ce a descoperit un nou centru în care beneficiarii erau ținuți în condiții insalubre.
Joi, asociația a mers într-o vizită de monitorizare neanunţată la Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’ Min din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş. După patru ore petrecute acolo, reprezentanții ONG-ului au sunat la 112 și au anunțat că un nou azil al groazei, care a scăpat atenției controlului autorităților, se afla dincolo de gardurile centrului.
Potrivit asociației, 23 de beneficiari ai centrului erau cazaţi în camere, dar alte patru persoane cu dizabilități, care nu se puteau deplasa, se aflau ascunse în subsolul clădirii.
În spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, tot felul de materiale de construcții, saci cu haine și echipamente medicale vechi, beneficiarii zăceau pe saltele murdare, roind de muşte. Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriţie și cu leziuni la nivelul şoldului.
În spatele bucătăriei, într-o altă cameră micuță, de trei metri pătrați și fără ferestre, complet lipsită de lumină, se aflau, pe un pat, alte două persoane, care și ele erau tot în stare gravă.
CRJ a precizat că unii dintre beneficiarii centrului au declarat că au fost legaţi și bătuţi de către personalul şi conducerea centrului, ei având leziuni la nivelul mâinilor.
13 persoane au primit îngrijiri medicale de urgență
În urma apelului la 112, ISU Mureş a intervenit de urgență și a acordat asistenţă medicală, iar 13 persoane din centru – din cele 30 care erau cazate acolo – au fost transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare.
În timp ce o persoană a fost preluată de aparţinători, alte 17 persoane au fost relocate în alte centre de îngrijire din Sighişoara, Luduş şi Ideciu.
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au anunţat, în această dimineață, că 11 dintre cei 13 pacienți au fost transferaţi la Secţia de Psihiatrie, având afecţiuni neuropsihiatrice. Celelalte două persoane, care suferiseră un AVC și aveau sechele neurologice, au rămas la UPU SMURD, întrucât se impunea internarea lor.
Reacția autorităților
Imediat după control, prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat, joi seara, că a dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului la Căsuţa Lu’Min din judeţul Mureş, în urma informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice.
La rândul său, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a precizat că a dispus retragerea licenței în cazul Asociației “Re-Min”, care deține centrul de îngrijiri.
Astăzi a venit și prima demisie în acest caz. Este vorba de directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, Cristian Viorel Răduţ, care a fost eliberat din funcţie, după cum anunţă Prefectura Mureş.
Totodată, prefectul Mara Togănel a dispus realizarea de controale, de către mai multe instituţii, la toate unităţile de asistenţă socială care funcţionează în judeţ, până la finalul lunii august.
DIICOT a preluat cazul
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au făcut cercetarea la faţa locului, iar concluziile au fost înaintate către DIICOT.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, care au fost sesizaţi și de Prefectura Mureş cu privire la situaţia înregistrată la azilul din Bărdeşti, cercetează modul cum au fost lăsați fără îngrijire, în condiții insalubre, o parte dintre beneficiarii centrului, tocmai cei care nu se mai puteau deplasa și aveau deficiențe de vorbire.
„Cauza a fost înregistrată pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept”, a precizat sursa citată.
În urmă cu două săptămâni, un control al autorităților a trecut pragul acestui centru de îngrijire. Au fost vizitați cei 23 de beneficiari, care erau cazați în camere, dar nu s-a ajuns și la persoanele cu dizabilități care erau ținute departe de lume, la subsolul clădirii.









