Uniunea Europeană va oferi asistenţa necesară Ucrainei, după distrugerea parţială a barajului hidroelectric Kahovka din sudul ţării, a anunţat ieri şeful diplomaţiei ucrainene după o conversaţie cu omologul său european, Josep Borrell, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Uniunea Europeană este pregătită să ofere asistenţa şi ajutorul umanitar necesare pentru a atenua consecinţele acestui dezastru provocat de Rusia”, a declarat Dmitro Kuleba.
Atât Kievul, cât şi Moscova, resping responsabilitatea pentru distrugerea acestui baraj.
Pe de altă parte, distrugerea barajului nu va afecta demersul Ucrainei de a-şi recuceri propriul teritoriu, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.
„În acelaşi timp, ruperea barajului nu va avea nici un efect asupra capacităţii Ucrainei de a-şi recuceri propriul teritoriu”, a afirmat el.
Distrugerea parţială a unui baraj hidroelectric în sudul Ucrainei va inunda liniile defensive ruseşti de-a lungul Niprului, dar mai ales va împiedica o potenţială operaţiune ucraineană în zonă pentru a recuceri teritorii ocupate, comentează France Presse.
Acest baraj a fost conceput în special pentru a alimenta cu apă, printr-un canal, Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, care ar putea astfel să cunoască importante dificultăţi în aprovizionarea cu apă în viitor.
Inundaţiile care au fost provocate deja, au condus la sute de evacuări şi riscă să afecteze operaţiunile militare ucrainene în curs.










