UE lansează anchete împotriva Apple, Alphabet şi Meta

Autorităţile de reglementare antitrust din Uniunea Europeană au anunţat luni că vor iniţia investigaţii asupra companiilor americane Apple, Alphabet şi Meta, pentru presupuse încălcări ale directivei privind pieţele digitale. Potenţialele abateri ar putea aduce amenzi masive acestor giganţi tehnologici, conform unor surse citate de Reuters şi AFP.

Legislaţia, intrată în vigoare pe 7 martie, impune celor şase mari companii să respecte reguli menite să asigure condiţii echitabile de concurenţă pentru rivalii lor şi să ofere utilizatorilor o mai mare diversitate de opţiuni.

„Comisia (Europeană) suspectează că măsurile luate de aceşti actori-cheie nu respectă eficient obligaţiile impuse de DMA (Digital Market Act)”, a declarat executivul UE într-un comunicat.

Autoritatea europeană de aplicare a normelor de concurenţă va investiga regulile Alphabet privind direcţionarea în Google Play şi auto-referirea în Google Search, regulile Apple privind direcţionarea în App Store şi ecranul de alegere pentru Safari, precum şi modelul „pay or consent” al Meta.

Comisia intenţionează să finalizeze investigaţiile în termen de un an, conform termenului stabilit în cadrul DMA.

Executivul european deschide o anchetă împotriva Alphabet pentru exploatarea monopolului virtual al motorului său de căutare Google, în timp ce Apple şi Meta sunt vizate pentru restricţiile impuse în magazinele lor de aplicaţii. Apple a fost deja amendată de Comisie cu 1,8 miliarde de euro în martie, iar guvernul american a dat în judecată compania pentru practici monopoliste.

De asemenea, Meta este vizat pentru modelul „pay or consent” care nu oferă o alternativă reală utilizatorilor care nu îşi dau consimţământul pentru a le fi prelucrate datele.

DMA conferă Comisiei puterea de a impune amenzi de până la 20% din cifra de afaceri mondială pentru încălcări grave şi repetate, şi de a desfiinţa contravenienţii, ca ultimă soluţie.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *