Germania este gata să primească dezertori din armata rusă „ameninţaţi cu represalii grave”, a declarat ministrul german de Interne, după anunţul de mobilizare a rezerviştilor ruşi. În schimb, Cehia nu va elibera vize umanitare pentru ruşii care fug din ţară pentru a evita mobilizarea, a anunțat ministrul ceh de Externe. Statele UE trebuie să stabilească o poziţie comună asupra cererilor de intrare formulate de cetăţenii ruşi care fug din ţara lor din cauza războiului, a indicat, la rândul său, Comisia Europeană.
„Cei care i se opun curajos lui Putin şi se pun astfel în mare pericol pot cere azil politic în Germania”, a declarat ministrul german de Interne, Nancy Faeser. Iar omologul său de la Justiție a afirmat: „Toţi cei care urăsc calea aleasă de Putin şi iubesc democraţia liberală sunt bineveniţi în Germania”.
Pe de altă parte, Cehia, ţară ce asigură preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, a precizat, prin ministrul său de Externe: ”Cei care îşi părăsesc ţara pentru că nu vor să îndeplinească o datorie impusă de propriul lor stat nu satisfac criteriile pentru a primi o viză umanitară”, a subliniat Jan Lipavsky.
Cozi kilometrice la granițele Rusiei
”Va trebui să avem o poziţie comună la nivelul UE”, întrucât ar putea urma un mare număr de cereri de intrare dinspre Rusia, a declarat, joi, Peter Stano, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. ”Noi, Uniunea Europeană, suntem în principiu solidari cu cetăţenii ruşi care au curajul şi bravura de a-şi arăta opoziţia faţă de ceea ce face regimul, mai ales când este vorba despre războiul ilegal în Ucraina”, a spus reprezentantul Executivului comunitar.
Presa internațională difuzează imagini cu cozi kilometrice, la punctele de trecere a frontierei Rusiei cu Kazahstan, Georgia, Mongolia și Finlanda. Autorităţile din Finlanda au anunţat, de pildă, o creştere cu 57% a numărului cetăţenilor ruşi care au intrat în această ţară după anunţul preşedintelui Putin privind mobilizarea parţială. 4.403 cetăţeni ruşi au intrat miercuri în Finlanda, au precizat autorităţile de la Helsinki.
În lipsa unui acord european asupra condiţiilor de acordare a vizelor pentru cetăţenii ruşi, ministrul finlandez de externe Pekka Haavisto a anunţat că guvernul de la Helsinki are în vedere înăsprirea unilaterală a acestor condiţii pentru cetăţenii ruşi.










