UE dă 50 de milioane de euro pentru refugiații palestinieni

Comisia Europeană a anunțat vineri că „Uniunea Europeană va debloca la începutul săptămânii viitoare” 50 de milioane de euro pentru Agenţia ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA).

Decizia vine în contextul unei solicitări de audit privind funcționarea UNRWA, după acuzații privind posibila implicare a unora dintre angajații agenției în atacul grupării islamiste palestiniene Hamas din octombrie 2023. UE a cerut acest audit în ianuarie și a amenințat cu suspendarea finanțării în funcție de rezultatele anchetei ONU.

Comisia Europeană a salutat vineri ancheta ONU și crearea unui „grup independent” destinat să evalueze UNRWA și „neutralitatea” acesteia. În urma negocierilor, s-a ajuns la un acord, iar UNRWA s-a declarat gata pentru o verificare a angajaților săi pentru a confirma neimplicarea în atacuri, precum și pentru a institui verificări suplimentare pentru a limita astfel de riscuri în viitor.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a informat că această verificare va viza angajații UNRWA atât din Gaza, cât și din Cisiordania. Ca parte a acordului, UNRWA a acceptat și lansarea unui audit realizat de experți externi desemnați de UE pentru a examina sistemele de control și a preveni posibila implicare în activități teroriste. De asemenea, Agenția ONU a convenit să-și consolideze departamentul de investigații interne.

Aceste puncte de înțelegere au permis deblocarea a 50 de milioane de euro, iar două tranșe suplimentare a câte 16 milioane de euro fiecare vor fi eliberate ulterior, „în funcție de aplicarea acordului”.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că „palestinienii nevinovați nu ar trebui să plătească prețul pentru crimele grupării teroriste Hamas”. În plus, 68 de milioane de euro vor fi alocate pentru ajutor de urgență palestinienilor în 2024, fără a exclude nicio organizație, inclusiv UNRWA, de pe lista de beneficiari ai acestui sprijin.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *