Conducerea UDMR va valida, astăzi, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit Agerpres.
„Miercuri vom avem ședința, conform statutului UDMR, în care se va propune validarea candidatului comun al coaliției, domnul Crin Antonescu”, a declarat Cseke Attila, într-o conferință de presă.
Întrebat dacă va exista un congres, el a arătat că acesta nu este necesar, conform statutului UDMR. „La noi, conform statutului, nu e necesar un congres, trebuie Consiliul Reprezentanților Unionali să decidă”, a spus ministrul Dezvoltării.
PNL a validat, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Consiliului Național al partidului, reunit la Palatul Parlamentului, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai – 4 mai, primul tur și 18 mai, al doilea tur de scrutin.
De asemenea, PSD urmează să avizeze, duminică, pe 2 februarie, în cadrul Congresului extraordinar al partidului, candidatura fostului lider liberal la Cotroceni.
Astăzi, Crin Antonescu ia parte, în coaliție, la ședința pentru definitivarea proiectului de buget pe 2025, potrivit News.ro.