Ucraina, nevoită să se retragă de pe frontul din Harkov

Armata ucraineană a anunţat, în noaptea de luni spre marţi, că a fost nevoită să se retragă din anumite zone de pe frontul de nord-est în regiunea Harkov, unde Rusia a lansat la 10 mai o nouă ofensivă, relatează AFP și Agerpres.

„În anumite zone, în apropiere de Lukianţî şi Vovceansk, ca reacţie la tirurile inamice şi la un asalt al infanteriei, unităţile noastre au manevrat în direcţia unor poziţii mai favorabile pentru a salva vieţile soldaţilor noştri şi a evita pierderi. Bătălia continuă”, a indicat Statul Major ucrainean.

Cu toate acestea, armata ucraineană susţine că nu va ceda, în condiţiile în care această ofensivă rusă în nordul Ucrainei pare să o fi luat prin surprindere la sfârşitul săptămânii trecute.

Mai multe sate au fost cucerite de trupele ruse, iar localităţile Lukianţî şi Vovceansk fac obiectul unor lupte intense.

„Unităţile ucrainene îi împiedică pe ocupanţi să câştige teren. Au loc contraatacuri, inamicul se află sub controlul constant al artileriei şi unităţilor de drone ale forţelor de apărare”, afirmă Statul major ucrainean.

În ceea ce priveşte Vovceansk, forţele ruse au ocupat marţi poziţii în interiorul acestui oraş din nord-estul regiunii Harkov, iar luptele de acolo sunt intense, a declarat şeful poliţiei locale, citat de Reuters.

Autorităţile ucrainene asigură, totuși, că oraşul Harkov, al doilea ca mărime din ţară, situat la câteva zeci de kilometri de frontiera rusă, nu este ameninţat de un asalt terestru.

Facebook

Comentarii