Ucraina: Acordul cerealelor a expirat oficial

Acordul cvadripartit care garantează de un an exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră a expirat luni seara, la miezul nopţii, la Istanbul (21:00 GMT), termenul limită stabilit când a fost reînnoit ultima dată pentru două luni, în mai, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Rusia a refuzat să prelungească acordul, semnat la 22 iulie 2022 cu Ucraina sub egida Naţiunilor Unite şi a Turciei, denunţând obstacolele în comerţul cu produse agricole ruseşti.

Ucrainenii i-au acuzat în mod constant pe ruşi că întârzie în mod deliberat verificarea navelor şi a încărcăturilor.

Acordul privind exportul de cereale ucrainene a permis, în pofida războiului, exportul a peste trei milioane de tone de cereale şi produse agricole ucrainene.

Ultima navă cu cereale a fost inspectată

Ultima navă care transportă cereale provenite din Ucraina prin Marea Neagră a fost inspectată luni seara la Istanbul, cu câteva ore înainte de expirarea acordului internaţional, a anunţat ONU.

„Inspectarea cargoului TQ SAMSUN a fost finalizată de Centrul comun de coordonare”(JCC), explică acesta într-un comunicat, precizând că a fost a 1972-a inspecţie efectuată în baza acordului încheiat la 1 august 2022 în cadrul Iniţiativei privind transportul de cereale prin Marea Neagră.

Nava, care arbora pavilion turcesc, a „părăsit portul Odesa duminică şi a sosit astăzi la locul de inspecţie la nord de Istanbul pe Marea Neagră”, precizează JCC, responsabil de supervizarea aplicării acestui acord semnat la Istanbul în iulie 2022 cu Ucraina, Rusia, Turcia şi Naţiunile Unite.

„Inspecţia a început la 17:35 şi s-a terminat la ora locală 20:20” (17:20 GMT), mai notează centrul.

Într-un comunicat anterior, JCC declarase că inspecţiile ar putea dura între mai mult de două şi peste patru ore.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *