Planul lui Trump: Europa să cumpere mai multe arme pentru Ucraina

Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să le ceară aliaților europeni să cumpere mai multe arme americane pentru Ucraina înainte de potențialele discuții de pace cu Moscova, relatează Reuters și Agerpres.

Dacă va fi oficializat, planul va oferi o oarecare siguranță liderilor ucraineni care s-au temut că președintele Donald Trump ar putea bloca ajutoarele suplimentare pentru țară, a cărei armată a pierdut încet teritoriu sub asaltul puternic al Rusiei în est.

Oficiali americani, inclusiv trimisul lui Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, vor discuta despre posibilele achiziții de arme cu aliații europeni săptămâna aceasta, în timpul Conferinței de Securitate de la Munchen, au declarat sursele.

Aceasta este una dintre multele idei pe care administrația le discută pentru a continua livrările de arme americane către Kiev fără a cheltui capital american semnificativ, au adăugat sursele.

Într-un interviu acordat luni agenției Reuters, Keith Kellogg a a declarat că ”Statele Unite urmăresc întotdeauna să vândă arme fabricate în America, deoarece ne consolidează economia”.

Mai mult, Kellogg a adăugat că transporturile aprobate anterior de fostul președinte Joe Biden încă se îndreaptă spre Ucraina. Peste 65 de miliarde de dolari sub formă de asistență de securitate pentru Ucraina au fost livrate, în timpul mandatului său, dintre care câteva miliarde de dolari în ultimele luni ale administrației sale.

Oficiali americani au declarat în ultimele zile că administrația Trump dorește să recupereze aceste miliarde pe care Washingtonul le-a cheltuit pentru războiul din Ucraina și că Europa trebuie să facă mai mult pentru a ajuta.

Nu este clar dacă SUA intenționează să ceară țărilor europene să achiziționeze arme americane prin contracte comerciale sau direct din stocurile americane. Finalizarea anumitor contracte comerciale poate dura ani de zile, notează Reuters.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat luna trecută că Europa va plăti pentru armele americane destinate Ucrainei.

Facebook

Comentarii