Trump vizează al treilea mandat? „Mi-ar plăcea să o fac”

Declarațiile președintelui american Donald Trump au reaprins luni dezbaterea privind o posibilă candidatură a acestuia pentru un al treilea mandat. În timpul unui zbor spre Japonia, liderul de la Casa Albă a vorbit cu jurnaliștii despre viitorul Partidului Republican după 2028, menționând câteva nume grele — dar și lăsând o portiță deschisă pentru sine.

„Mi-ar plăcea să o fac — am cele mai bune cifre din istorie”, a afirmat Trump, întrebat despre sugestiile fostului său consilier Steve Bannon, care a declarat recent într-un podcast că ar exista „un plan” pentru o nouă candidatură, în ciuda limitelor impuse de Constituția SUA.

Rubio și Vance, favoriții lui Trump pentru 2028

Trump a lăudat echipa actuală, susținând că există „oameni foarte buni” pregătiți să conducă partidul mai departe. Când reporterii au cerut nume concrete, el a făcut semn spre secretarul de stat Marco Rubio, aflat în apropiere: „Avem oameni grozavi — nu e nevoie să intru în detalii. Unul dintre ei este chiar aici.”

În același context, Trump a avut cuvinte de apreciere și pentru vicepreședintele JD Vance, pe care l-a descris drept „extraordinar”, evidențiind implicarea acestuia în domeniile securității naționale și politicilor interne. „Evident, JD este grozav. Vicepreședintele este grozav. Nu cred că cineva ar vrea să candideze împotriva lor”, a adăugat acesta

O nouă controversă semnată Steve Bannon

Fostul strateg de la Casa Albă, Steve Bannon, este printre cei mai vocali susținători ai ideii că Trump ar putea reveni în cursă pentru un al treilea mandat. „Există un plan”, a afirmat acesta, fără a detalia cum ar putea fi depășită interdicția constituțională care limitează la două mandatele prezidențiale.

Declarațiile sale au fost imediat preluate de presa americană și au stârnit reacții în Congres, unde mai mulți senatori republicani au evitat să comenteze deschis scenariul propus de Bannon.

Facebook

Comentarii