Trump: ”SUA vor arde precum Franța, dacă democrații câștigă”

Președintele american Donald Trump a folosit luni protestele violente din Franța ca argument împotriva Partidului Democrat în campania pentru alegerile parlamentare parțiale din 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului prezidențial, potrivit Reuters.

‘Când vedeți turle care ard și incendii care fac ravagii în Franța, nu uitați că asta vor să facă Americii’ democrații, a spus el la un miting electoral din Kansas, folosind din nou un joc de cuvinte în care ‘democrat’ este pronunțat ușor diferit, pentru a sugera prostia adversarilor săi politici. ‘Nu vom lăsa să se întâmple asta țării noastre’, a promis el în statul Kansas.

În Franța, au avut loc în ultimele zile cele mai violente proteste din ultimii ani împotriva costului vieții și a subfinanțării serviciilor publice.

Trump a recurs din nou în Kansas la acuzații împotriva imigranților și a musulmanilor pentru a-l susține pe senatorul republican Roger Marshall. Acesta și-ar putea pierde la urne mandatul într-un stat care nu a mai trimis un democrat în Senatul SUA de aproape 100 de ani, dar a ales-o pe democrata Laura Kelly pentru două mandate consecutive de guvernator.

Președintele a afirmat că pastorul metodist Adam Hamilton, contracandidatul democrat lui Marshall, ‘vrea să vă căiți că v-ați născut albi’.

Ultimul sondaj de opinie Reuters/Ipsos arată că 31% din americani aprobă activitatea președintelui – cel mai scăzut procentaj de până acum în favoarea lui Trump. Acesta nu a reușit să reducă prețul carburanților, care în Kansas a crescut cu 45% față de anul trecut în contextul războiului cu Iranul. 

Facebook

Comentarii