Preşedintele american, Donald Trump, a declarat duminică, încă o dată, că este decis să cumpere şi să deţină Gaza, dar ar putea oferi teren altor state din Orientul Mijlociu pentru a ajuta la efortul de reconstrucţie, relatează Reuters și News.ro.
„Sunt hotărât să cumpăr şi să deţin Gaza. În ceea ce priveşte reconstrucţia, am putea să o dăm altor state din Orientul Mijlociu pentru a construi părţi din ea, alţi oameni ar putea să o facă, sub auspiciile noastre”, a spus preşedintele american.
Trump a făcut remarcile în faţa reporterilor de la bordul Air Force One, în timp ce se îndrepta spre New Orleans, unde urma să asiste la finala Super Bowl.
Potrivit CNN, el a mai spus că vede enclava distrusă de război ca pe un „mare teren imobiliar”.
„Gândiţi-vă la Gaza ca la un mare teren imobiliar, iar Statele Unite îl vor deţine şi îl vom dezvolta încet – foarte încet, nu ne grăbim. Vom aduce stabilitate în Orientul Mijlociu în curând”, a subliniat preşedintele american.
Trump, fost magnat imobiliar, a descris Gaza drept un „loc de demolat” care va fi „pus la pământ” şi „reparat”. „Nu există nimic în care (oamenii) să se mute înapoi. Locul este un şantier de demolare. Ce a rămas va fi demolat. Totul este de demolat”, a spus el.
El a sugerat din nou că alte ţări din Orientul Mijlociu ar putea găzdui palestinienii strămutaţi în „locuri frumoase”. Trump a admis și că SUA vor acorda, „de la caz la caz” vize pentru unii dintre palestinieni.
Întors de la Washinton, premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat duminică propunerea președintelui american Donald Trump ca Statele Unite să preia controlul asupra Fâșiei Gaza drept „revoluționară”, notează AFP și Agerpres.
„Președintele Trump a venit cu o viziune complet diferită și mult mai bună pentru Israel – o abordare revoluționară și creativă”, a declarat el, vorbind în fața membrilor cabinetului său după întoarcerea de la Washington.










