Trump, discurs de 100 minute în Congres. A anunțat că Zelenski i-a trimis o scrisoare pentru reluarea negocierilor

Preşedintele Donald Trump, s-a adresat Congresului pentru prima oară de când a revenit la Casa Albă, cu un discurs de 100 de minute, stabilind un record. Alocuțiunea republicanului a bătut recordul anterior stabilit de președintele democrat Bill Clinton în timpul discursului său despre starea Uniunii, din 2000.

Deși era de așteptat să facă anunțuri importante, cum ar fi cele referitoare la Ucraina, Trump și-a axat discursul pe teme interne, promovându-și continuu politica de tăieri de ajutoare externe, nominalizând chiar și Republica Moldova printre țările care ar fi beneficiat de fonduri pentru „propaganda de stânga”, cu toate că suma nu era una considerabilă, 20 milioane de dolari.

Politicii externe i-a dedicat ultimele minute ale discursului: a anunţat că a primit o scrisoare de la președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, părând mulţumit de ceea ce i-a transmis.

„Mai devreme astăzi, am primit o scrisoare importantă de la preşedintele Zelenski al Ucrainei”, a spus Trump, care citează din scrisoare: „Scrisoarea spune: „Ucraina este pregătită să vină la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a aduce pacea durabilă mai aproape. Nimeni nu doreşte pacea mai mult decât ucrainenii. El spune: ‘Eu şi echipa mea suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a preşedintelui Trump pentru a obţine o pace durabilă. Apreciem cu adevărat cât de mult a făcut America pentru a ajuta Ucraina să-şi menţină suveranitatea şi independenţa. În ceea ce priveşte acordul privind mineralele şi securitatea, Ucraina este pregătită să îl semneze în orice moment convenabil pentru dvs”.

Textul corespunde în mare cu ceea ce Volodimir Zelenski anunțase cu câteva ore mai devreme pe reţeaua X, un gest de reconciliere după episodul aprins de vinerea trecută din Biroul Oval.

„Apreciez că a trimis această scrisoare, tocmai am primit-o cu puţin timp în urmă. În acelaşi timp, am avut discuţii serioase cu Rusia şi am primit semnale puternice că sunt pregătite pentru pace” – a completat Trump.

Pe de altă parte, Trump a continuat să critice Europa, afirmând că aceasta a cheltuit mai mulţi bani pe petrolul rusesc decât pentru a ajuta Ucraina. În schimb, a spus Trump, SUA au acordat Ucrainei ajutoare de sute de miliarde, scrie News.ro.

Dar, din nou, Trump a afirmat în mod eronat că Statele Unite au acordat Ucrainei 350 de miliarde de dolari de la invazia Rusiei în 2022 şi că Europa a oferit doar 100 de miliarde de dolari.

Facebook

Comentarii