Cu doar câteva zile înainte ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să sosească la Washington, Donald Trump l-a criticat dur pe Vladimir Putin, declarând că este „foarte dezamăgit” de liderul de la Kremlin.
„Sunt foarte dezamăgit, pentru că eu și Vladimir aveam o relație foarte bună. Probabil încă o mai avem”, a spus Trump în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă, după întrevederea cu președintele Argentinei, Javier Miley, potrivit agenției DPA.
„Nu știu de ce el continuă acest război”, a adăugat liderul american.
„Putin nu vrea să pună capăt conflictului”
Trump a declarat că președintele rus „pur și simplu nu dorește să pună capăt conflictului”, deși ar putea face acest lucru rapid. „Și cred că asta îl face să arate foarte rău. Ar putea să-i pună capăt. Ar putea să-i pună capăt rapid”, a afirmat el.
Potrivit liderului american, războiul declanșat de Rusia „trebuia să se termine într-o săptămână”, însă a devenit un conflict de lungă durată, soldat cu pierderi dramatice.
„A pierdut aproximativ 1,5 milioane de soldați, iar numărul celor răniți, mutilați sau rămași fără membre este imens. Este cea mai gravă pierdere de vieți omenești de la al Doilea Război Mondial”, a spus Trump, citat de The Moscow Times.
Trump: „Economia Rusiei este în pragul colapsului”
Președintele american a susținut că Rusia se confruntă cu o criză economică profundă, invocând „cozile uriașe de la benzinării” drept dovadă.
„În Rusia, în acest moment, sunt cozi lungi la benzină – vă puteți imagina? Cine și-ar fi putut imagina că se va întâmpla asta?”, a spus Trump, adăugând că economia rusă „este pe cale de colaps”.
Declarațiile sale marchează una dintre cele mai dure poziții publice ale lui Trump față de Moscova, după o perioadă în care relația cu Putin era considerată una cordială.
Zelenski vine la Washington pentru noi discuții militare
Donald Trump a confirmat că Volodimir Zelenski va efectua vineri o vizită la Washington, unde urmează să discute despre sprijinul militar pentru Ucraina.
„El vrea arme. Ar dori să aibă rachete Tomahawk”, a spus Trump, fără a exclude posibilitatea unei astfel de livrări.
Rachetele de croazieră Tomahawk, cu o rază de acțiune de până la 2.500 de kilometri, pot fi echipate tehnic și cu focoase nucleare, notează DPA.
Kremlinul avertizează împotriva unei escaladări
În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat luni că livrarea de rachete Tomahawk către Ucraina ar fi „o escaladare periculoasă”.










