Show teribil la aniversarea lui Trump

Președintele SUA, Donald Trump, și-a sărbătorit cea de-a 80-a aniversare cu un eveniment de arte marțiale mixte (MMA) la Casa Albă, relatează luni PA Media și dpa. Spectacolul a început la câteva ore după ce Trump și oficialii iranieni au anunțat că au un acord de pace pentru a pune capăt războiului de patru luni dintre cele două țări, care a împins prețurile de consum la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, notează Reuters.

Evenimentul Ultimate Fighting Championship (UFC) de duminică, desfășurat sub avertismente de furtună cu fulgere, a marcat totodată lansarea celebrărilor prilejuite de cea de-a 250 aniversare a Declarației de Independență a Statelor Unite.

În deschidere, șeful statului și șeful UFC, Dana White, au mers împreună din Biroul Oval la balconul Casei Albe cu vedere la arena gigantică de pe peluza de sud, cunoscută ca ‘the Claw’ (‘gheara’) și concepută ca o structură de metal deschisă pe lateral, susținând o boltă de circa 930 mp.

Apoi, a fost intonat imnul național al SUA, în timp ce deasupra zburau o formațiune de avioane de vânătoare, stârnind urale din partea mulțimii și scandări de ‘SUA, SUA’.

Trump și-a ocupat după aceea locul în apropiere de tradiționala cușcă octogonală unde urmau să se desfășoare cele șapte lupte și care era decorată cu însemnele sponsorilor – mari corporații americane și unii dintre aliații politici ai lui Trump, inclusiv platforma de streaming video Rumble, firma de tehnologie de transport maritim EasyPost și grupul conservator Turning Point USA.

La câteva minute după ce s-a așezat, președintele a publicat detalii despre acordul cu Iranul pe rețelele de socializare și a vorbit la telefon cu jurnaliști.

Între cei 4.000 de invitați prezenți în tribune s-a numărat și vedeta britanică a boxului la categoria grea, Tyson Fury, purtând o șapcă de baseball cu mesajul ‘Donald Trump prim-ministru’. Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a fost de asemenea văzut vorbind cu președintele în timpul unei pauze.

Au mai ocupat locuri lângă cușcă directorul FBI, Kash Patel, procurorul general interimar al SUA, Todd Blanche, și președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson.

Alte zeci de mii de oameni au urmărit meciurile ‘Freedom 250’ pe un ecran uriaș într-un parc din apropierea Casei Albe, unii călătorind din celălalt capăt al țării pentru spectacol, care a prilejuit momente insolite, cu luptători surprinși făcându-și încălzirea în cadrul formal al Casei Albe.

Biletele pentru participarea la eveniment nu au fost vândute public, Casa Albă selectând militari pentru a ocupa o parte din cele 4.000 de locuri din arenă. Alte bilete au fost controlate de administrația Trump, iar UFC a oferit o parte unor invitați care au plătit peste 1 milion de dolari, a declarat pentru Reuters o sursă informată.

Deși administrația a declarat că UFC va acoperi costul de 60 de milioane de dolari, documentele oficiale arată că șapte agenții, inclusiv Departamentul de Securitate Internă și Administrația federală a aviației, au ‘alocat resurse și forță de muncă semnificative’ pentru evenimentul controversat, care a făcut obiectul unei contestații legale nereușite.

Subtitrarea evenimentului, transmis în direct pe Paramount+, a fost sponsorizată de Trump Coin, token-urile de aur și argint cu profilul președintelui vândute de familia Trump, iar World Liberty Financial, o firmă de criptomonede susținută de doi dintre fiii președintelui și de fiul principalului său negociator diplomatic, a contribuit la fondul de premiere a luptătorilor care impresionează oficialii UFC.

Criticii au încercat să blocheze evenimentul prin acțiuni legale, denunțând faptul că Trump permite vechiului său prieten și aliat Dana White și UFC să folosească terenul Casei Albe pentru a promova un eveniment sportiv privat și profitabil.

La rândul ei, mișcarea anti-Trump No Kings (‘Fără regi’) a făcut apel la organizarea de evenimente la nivel național care să coincidă cu show-ul de lupte, dar, în loc de obișnuitele proteste stradale tradiționale, americanii au fost încurajați să se adune în case, centre comunitare și afaceri locale pentru a viziona un concert organizat la New York consacrat Primului amendament la Constituția SUA, referitor la garantarea libertății de exprimare, libertății presei și libertății de întrunire.

După meciuri, unii dintre luptătorii victorioși l-au salutat pe șeful statului. Luptătorul american Bo Nickal, după victoria sa prin knockout, a sărit peste gardul cuștii pentru a-i strânge mâna lui Trump, care a strâns la rândul lui mănușile roșii ale sportivului și l-a bătut cu palma peste umărul transpirat în semn de felicitare.

‘Este incredibil’, a spus Nickal ulterior referindu-se la Trump într-un podcast cu Joe Rogan, vechi comentator al UFC. ‘Doar o persoană foarte specială poate avea tupeul să facă așa ceva’.

Aproximativ o cincime dintre americani se declară fani MMA, dar, conform unui sondaj Reuters/Ipsos, fanii luptelor nu au în general o opinie deosebit de bună despre prestația lui Trump ca președinte. 

Facebook

Comentarii