Trei cetățeni germani au fost arestați pentru colaborare cu serviciul secret chinez

Trei cetățeni germani au fost arestați sub suspiciunea că au colaborat cu serviciul secret chinez pentru a furniza tehnologii ce ar putea fi folosite în scopuri militare, au anunțat procurorii germani luni.

Potrivit informațiilor furnizate de Reuters și citate de Rador Radio România, suspecții au fost identificați drept Herwig F. și Ina F., un cuplu căsătorit care administra o companie în Dusseldorf, și Thomas R., pe care procurorii l-au descris drept agent pentru un angajat al Ministerului Securității de Stat (MSS) din China.

Prin intermediul companiei lor, cuplul a încheiat un acord de cooperare cu o universitate germană, care prevedea parțial pregătirea unui studiu pentru un partener contractual chinez pentru componente de echipamente ce pot fi folosite pentru motoare puternice ale unor nave precum cele de război, conform comunicatului procuraturii germane.

În comunicatul oficial, se mai adaugă că partenerul contractual chinez era angajatul de la MSS din China, de la care Thomas R. primea ordine. De asemenea, suspecții au achiziționat un laser special din Germania în numele și achitat de MSS și l-au exportat în China fără autorizație, conform acuzațiilor aduse de procurori.

Până în prezent, Ambasada Chinei de la Berlin nu a răspuns solicitării de comentarii privind aceste arestări.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *