Tratatul NATO părăsește SUA pentru prima dată

Istoricul Tratat de la Washington din 1949, care a dat naştere NATO, a ajuns astăzi la sediul din Bruxelles, pentru ceremonia aniversară de joi, informează Agerpres.

„Este pentru prima dată când Tratatul părăseşte Statele Unite pentru a ajunge în Europa de când a fost semnat, la 4 aprilie 1949, de către cei 12 membri fondatori ai NATO”, a confirmat un purtător de cuvânt al alianţei.

Documentul, care conţine doar 14 articole şi este „unul dintre cele mai scurte tratate internaţionale existente”, va fi expus la sediul NATO ca parte a evenimentelor dedicate aniversării a 75 de ani de la crearea alianţei militare.

Manifestările vor include, de asemenea, o ceremonie de depunere de coroane de flori, spectacole muzicale, discursuri ale înalţilor oficiali şi miniştri ai NATO. Drapelul NATO va fi arborat în Parcul Jubileului din Bruxelles, în cadrul evenimentului.

Tratatul, care în articolul său 5 consacră principiul apărării colective, „rămâne un simbol important al relaţiei transatlantice de durată, reprezentând legătura puternică dintre Europa şi America de Nord”.

Odată cu încheierea, joi, a unei reuniuni ministeriale a NATO, Tratatul de la Washington va fi transportat înapoi în SUA. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *