Traian Băsescu ar urma să primească din nou o locuință de la stat, precum și indemnizație de fost președinte. Guvernul urmează să aprobe, în ședința de mâine, atribuirea unui imobil de la RAAPPS. Totodată, Traian Băsescu a cerut administrației prezidențiale să primească și indemnizația de fost șef de stat, din 2022 și până acum.
Pe ordinea de zi a ședinței de guvern de mâine, programată la ora 11.00, se află un proiect de hotărâre prin care se schimbă destinația unui imobil al RAAPPS din „locuință de protocol în reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”.
Potrivit Hotnews.ro, este vorba de un imobil al RAAPPS, situat în str. Emile Zola nr.2A, sector 1, București. Locuința este compusă dintr-un imobil cu etaj, garaj și o curte de 541 mp și ea ar urma să fie atribuită fostului președinte, Traian Băseascu.
Până în 2014, când și-a încheiat mandatul. fostul președinte a locuit într-o vilă de protocol, situată pe strada Gogol.
Pe lângă locuință de stat, Traian Băsescu va primi și indemnizație de fost președinte. Potrivit Antena 3 CNN, Traian Băsescu a făcut o solicitare în acest sens către administrația prezidențială. În răspunsul instituției, se arată că Traian Băsescu a cerut să primească înapoi indemnizațiile din 2022 și până acum, după publicarea, pe 1 august, în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.
Potrivit legii, indemnizația de fost președinte este calculată la 75% din salariul președintelui în funcție, de 25.000 de lei brut.
Traian Băsescu reprimește drepturile de fost președinte, după decizia CCR
Traian Băsescu a rămas fără drepturile de fost președinte, în martie 2022, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis că fostul președinte a fost colaborator al Securității.
În urma acestei decizii a instanței, Traian Băsescu a pierdut dreptul de a folosi vila de protocol de la RAPPS, indemnizaţia lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui în exerciţiu, pază şi protecţie, precum şi folosirea gratuită a unui autoturism, asigurate de Serviciul de Protecţie şi Pază.
La începutul acestei luni, pe 1 iulie, Curtea Constituțională a stabilit că modificarea legislativă (Legea nr.243/2021) prin care i-au fost retrase drepturile de fost șef de stat este neconstituțională.









