Cel puțin 59 de persoane au murit și peste 150 au fost rănite în incendiul izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică în clubul „Pulse” din Macedonia de Nord, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.
Din cele 59 de victime, ”35 au fost identificate. Dintre acestea, 31 sunt din (orașele) Kocani și Stip. Numărul persoanelor spitalizate este de 155”, a anunțat ministrul de interne, Pance Toskovski, în cadrul unei conferințe de presă duminică la prânz.
În urma tragediei, autoritățile au anunțat că au fost emise și patru mandate de arestare. ”Au loc pregătiri pentru a transporta persoanele grav rănite în incendiul de la Kocani către spitale de top din mai multe țări europene”, a declarat directorul Centrului de Criză, Stojanche Angelov.
Majoritatea victimelor erau tineri care veniseră să asiste la un concert susținut de formația de hip-hop DNK în clubul ”Pulse” din orașul Kocani, situat la circa 100 de kilometri de capitala Skopje.
”Au încercat să resusciteze oamenii la fața locului. Pompierii și ambulanțele au sosit la timp, dar nu a fost suficient”, a declarat pentru presă, în fața unui spital din Skopje, o tânără care a asistat la concert.
Victimele ale căror cadavre au ajuns la spitalul din Kocani aveau vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, a declarat directoarea spitalului, Kristina Serafimovska, pentru presa locală. Printre răniți, ”70 de pacienți au sosit cu arsuri și intoxicații cu monoxid de carbon”, a adăugat ea.
”Conform primelor informații, incendiul a izbucnit din cauza scânteilor provenite de la dispozitivele pirotehnice folosite în timpul concertului”, a declarat ministrul de interne Pance Toskovski.
”Cel mai probabil scânteile au atins tavanul, care era construit dintr-un material foarte inflamabil și, în foarte scurt timp, focul s-a extins în tot clubul de noapte și s-a format un fum gros”, a adăugat ministrul.
Concertul DNK a început la miezul nopții, iar incendiul ar fi izbucnit în jurul orei locale 3.00. ”Este o zi dificilă și foarte tristă pentru Macedonia”, a scris premierul Hristijan Mickoski.
La rândul său, șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a transmia că este ”profund întristată de tragicul incendiu, care a costat viața prea multor tineri la Kocani. (…) UE împărtășește durerea populației Macedoniei de Nord”, a mai spus ea.








