Atacatorii care au comis atentatul din Sydney s-au aflat întreaga lună noiembrie în Filipine, tatăl călătorind cu un pașaport indian, iar fiul cu un pașaport australian, a anunțat marți serviciul pentru imigrare al acestei țări din Asia de Sud-Est, informează AFP, potrivit Agerpres.
”Sajid Akram, 50 de ani, cetățean indian, și Naveed Akram, 24 de ani, cetățean australian, au sosit împreună în Filipine pe 1 noiembrie 2025 venind din Sydney, Australia”, a declarat Dana Sandoval, purtătoare de cuvânt a Biroului pentru Imigrare din Filipine.
Destinația finală a călătoriei lor era regiunea Davao (sud-est), pe insula Mindanao, și ei eu plecat apoi din Filipine în direcția Sydney pe 28 noiembrie, a precizat ea.
Prim-ministrul australian Anthony Albanese a declarat marți că cei doi atacatori ai atentatului antisemit, care a făcut cel puțin 15 morți și 42 de răniți, erau probabil ”motivați de ideologia grupării Stat Islamic”.
Vehiculul găsit lângă plaja Boni era înmatriculat pe numele fiului și conținea ”două drapele ale grupării Stat Islamic confecționate de mână” și explozivi improvizați, a declarat marți Mal Lanyon, responsabil al poliției din statul australian Noul Wales de Sud.
În 2014, Manila a semnat un pact de pace cu Frontul islamic de eliberare Moro, cea mai mare grupare rebelă a țării, care a pus capăt rebeliunii sale armate sângeroase demarate în anii 1970 în sudul Filipinelor. Însă mici grupuri de combatanți islamiști, care se opun acordului de pace, subzistă pe insula Mindanao.
Pe 23 mai 2017, sute de bărbați înarmați care juraseră credință grupării Stat Islamic, și-au impus controlul asupra mai multor sectoare din orașul Marawi, folosind civili drept scuturi umane.
A fost nevoie de cinci luni ca armata filipineză să poată elibera aceste cartiere, dintre care unele erau total devastate.










