Cresc tensiunile militare în Asia – Pacific

Asia – Pacific devine tot mai mult o zonă de maximă nesiguranță. Pentagonul a acuzat marţi China de acţiuni de intimidare fără precedent în spaţiul aerian din Asia-Pacific, în condiţiile în care avioane chineze de vânătoare şi-au înmulţit manevrele de risc în jurul unor avioane americane în operaţiune sau recunoaştere, informează AFP.

Beijingul întreprinde „o campanie centralizată şi concertată, autorizând aceste comportamente de risc, pentru a constrânge SUA să îşi modifice activităţile operaţionale” în regiune, a denunţat în faţa presei subsecretarul american al apărării pentru probleme de securitate în zona Indo-Pacific, Ely Ratner, conform AGERPRES.

Majoritatea incidentelor din spaţiul aerian internaţional au presupus interceptări în zbor riscante, manevre intimidante, avioane de luptă chineze apropiindu-se prea mult sau prea repede de aparate americane, sau care au tras rachete luminoase, potrivit Pentagonului.

Responsabilul american a invocat „peste 180 de incidente” care au avut loc din toamna lui 2021 până în prezent, „mai multe decât în timpul deceniului precedent”, incidente ce demonstrează o agresivitate în creştere a armatei chineze. În paralel, Pentagonul a anunţat că va declasifica imagini şi înregistrări video cu circa 15 incidente de acest tip, printre care unul care a avut loc în septembrie.

Aceste incidente cu repetiţie intervin pe fondul unor tensiuni în creştere între Beijing şi Washington, în special cu privire la Taiwan şi după ce un balon chinez a survolat teritoriul american la începutul acestui an, chiar dacă cele două ţări au reluat dialogul în ultimele luni, cu o succesiune de vizite ale unor înalţi responsabili americani la Beijing.

Cu toate acestea, Washingtonul deplânge că Beijingul refuză în continuare o comunicare directă la nivel înalt între forţele armate ale celor două ţări.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *