TAS: Gimnasta Ana Maria Bărbosu câștigă medalia de bronz, după contestație

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, sâmbătă seară, că TAS a decis că Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4.

Americana Jordan Chiles coboară pe locul 5, potrivit deciziei TAS. Contestația formulată de ea a fost depusă peste termenul regulamentar. Astfel, scorul lui Jordan Chiles a fost scăzut la 13.666, motiv pentru care Ana Maria Bărbosu urcă pe locul 3, iar Sabrina Voinea pe locul 4.

Totodată, cererea depusă de Sabrina Voinea a fost respinsă. Sportiva a invocat că a fost depunctată pe baza unor imagini false, dar TAS i-a respins solicitarea.

Drept urmare, România are nouă medalii câștigate la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Am stat ca pe ace”

Ana Maria Bărbosu a reacționat pentru Euronews România: „E devreme spus că m-am liniștit. Ultimele zile nu au fost chiar liniștite. Am stat ca pe ace. Următorul pas este să am o vacanță în care să pot să mă liniștesc.

Nu eram atât de convinsă că eu pot să ajung pe podiumul olimpic. În ultimele zile când mă pregăteam pentru finala de la sol, am spus că trebuie să fac cel mai bun exercițiu și să dau cât mai mult publicului și arbitrelor. Asta am reușit să fac și sunt extrem de mulțumită”, a spus gimnasta pentru euronews.ro, precizând că sărbătorește împreună cu familia vestea cea bună.

Facebook

Comentarii