Tarom și CFR Marfă – risc major de lichidare în acest an

  • Tarom intră în lichidare peste 6 luni? 

Comisia Europeană a aprobat planul României de a acorda un împrumut temporar în valoare de aproximativ 36,7 milioane EUR companiei TAROM.

Ajutorul pentru salvare poate fi acordat pentru o perioadă de maximum șase luni, timp în care compania să găsească soluții de ieșire din situația de urgență, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.

România s-a angajat să asigure faptul că, după șase luni, împrumutul va fi rambursat integral; în caz contrar, TAROM va trebui să prezinte un plan de lichidare sau să efectueze o restructurare cuprinzătoare pentru a deveni viabilă pe termen lung. Comisia va trebui să evalueze și să aprobe această eventuală restructurare”, precizează forul de la Bruxelles.

  • CFR Marfă, plină de datorii, e obligată să ramburseze statului 570 milioane euro

Comisia Europeană a constatat că operatorul de transport feroviar de marfă CFR Marfă a primit un ajutor de stat incompatibil în valoare de cel puțin 570 de milioane EUR din partea României, prin anularea datoriilor și prin neîncasarea unor datorii de la societate.

”Măsurile încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. România trebuie acum să recupereze ajutorul incompatibil”, a declarat vicepreședinta executivă a Comisiei, Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, acuzând avantajul economic neloial față de alți operatori primit de CFR Marfă.

CFR Marfă, deținută integral de stat, are un nivel ridicat de îndatorare, în special față de administratorul infrastructurii feroviare din România, CFR Infrastructură, deținut tot de stat, la rândul său cu datorii istorice față de agențiile naționale de asigurări sociale și de administrare fiscale.

  • Sprijinul statului român pentru Aeroportul Timișoara și Wizzair a fost legal 

Comisia Europeană a autorizat, tot ieri, finanțarea publică acordată de statul român Aeroportului Timișoara și taxele datorate de toate companiile aeriene care utilizează aeroportul, precum și sumele care trebuie plătite de Wizz Air aeroportului în temeiul acordurilor individuale.

În mai 2011, în urma unei plângeri depuse de Carpatair, Comisia a deschis o investigație privind măsuri din perioada 2007-2009, în favoarea Aeroportului Timișoara și a companiei Wizz Air, și conformitatea lor cu normele UE privind ajutoarele de stat.

H. Blidaru

 

Facebook

Comentarii

71 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *