Țările baltice au început votul pentru Parlamentul European

Țările baltice au început să voteze anticipat la alegerile pentru Parlamentul European. Scrutinul a fost deschis, ieri, de Estonia și Letonia, la care s-a adăugat astăzi și Lituania.

O ţară cu o populaţie de 2,9 milioane de locuitori, Lituania are alocate în Parlamentul European 11 mandate de eurodeputaţi, pentru care concurează 14 partide politice şi o coaliţie bipartită.

Conform mass-media locale, mici grupuri de alegători au format cozi la unele secţii de votare din marile oraşe, precum capitala Vilnius şi Kaunas. Votul anticipat se va desfăşura în această țară de marţi până joi, între orele 07:00 şi 20:00.

În Letonia, secţiile de votare au fost deschise luni între orele 08:00 şi 13:00, rata prezenţei la urne în această primă zi de vot anticipat fiind de numai 0.85%. Secţiile de votare letone sunt închise marţi şi vor fi din nou deschise joi, între orele 16:00 şi 20:00, şi vineri între orele 13:00 şi 18:00.

La alegerile europarlamentare din 2019, rata prezenţei la vot a fost în Letonia de 33,5%, în Estonia de 37,6%, procentul cel mai ridicat fiind înregistrat în Lituania – 53,48%.

Cele mai multe țări UE – printre care și România – vor organiza alegeri europarlamentare pe 9 iunie.

Facebook

Comentarii