Szijjarto: Ungaria nu-l va susține pe Mark Rutte la șefia NATO

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat, astăzi, la Sfântu Gheorghe, că ţara sa va acorda României tot sprijinul pentru a adera la spaţiul Schengen, în timpul președinției sale la UE.

„Nu doar România, ci şi Ungaria are interesul ca România cât mai devreme să intre în zona Schengen. Ungaria va fi la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi în următoarele şase luni încercăm să dăm tot sprijinul României pentru a adera la spaţiul Schengen”, a spus Szijjarto Peter, citat de Agerpres.

Ungaria va sprijini România la Schengen pentru că „asta este, pe de o parte, în interesul nostru economic, iar, pe de altă parte, îmbunătăţeşte în mare măsură menţinerea legăturilor între maghiarii din Transilvania şi cei din Ungaria”, a declarat ministrul ungar.

În altă ordine de idei, ministrul ungar a reafirmat și că guvernul de la Budapesta nu îl va sprijini pe olandezul Mark Rutte pentru funcția de secretar general al NATO.

„Noi, sigur, nu o să sprijinim candidatura lui Mark Rutte. Nu-l vom sprijini”, a subliniat Peter Szijjarto.

„Totodată, ne bucurăm că în sfârşit avem un candidat din Europa Centrală. NATO niciodată anterior nu a avut un candidat din Europa Centrală, acum avem un candidat şi asta este o veste bună”, a spus acesta, făcând referire la candidatura anunțată pentru șefia NATO a președintelui român, Klaus Iohannis.

În cursul acestei zile, ministrul ungar va participa la manifestările care sunt organizate la Sfântu Gheorghe, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *