Summitul de la Paris, care a reunit peste 30 de șefi de stat și de guvern europerni, cărora li s-a alăturat și premierul britanic, Keir Starmer, s-a încheiat, după trei ore de dezbateri, cu concluzia că UE va continua să susțină Ucraina – președintele Zelenski a participat la reuniune – și că nu va ridica nici una din sancțiunile economice care au fost impuse, până acum, Rusiei.
Aliații Ucrainei au ‘convenit în unanimitate’ că sancțiunile împotriva Moscovei nu ar trebui ridicate, a declarat președintele francez, Emmanuel Macron, care a inițiat summitul, informează Agerpres.
‘Nu are sens să punem capăt sancțiunilor până când pacea nu este cu adevărat restabilită și, din păcate, suntem încă departe de acest lucru’, a declarat, la rândul său, și cancelarul german, Olaf Scholz.
Marea Britanie, care a fost reprezentată de premierul Keir Starmer, a susținut, dimpotrivă, în cadrul dezbaterilor, ca sancțiunile rusești să fie extinse. ‘Dimpotrivă, ceea ce am discutat este modul în care putem spori sancțiunile’, a declarat și premierul britanic Keir Starmer, care se afla lângă președintele ucrainean.
‘Am discutat planurile de restabilire a păcii, mobilizarea forțelor armate și planurile operaționale, fie pe cale aeriană, terestră sau maritimă’, a adăugat oficialul britanic. Vă vom sprijini pe deplin atâta timp cât va fi necesar’, a dat el asigurări.
Prezent la discuții, Volodimir Zelenski a reiterat convingerea că ‘Rusia nu dorește niciun fel de pace’. Președintele ucrainean a subliniat, în schimb, eforturile privind garanțiile de securitate pe care europenii le-ar putea oferi ‘în zilele și săptămânile următoare’.
Summitul de la Palatul Elysee era destinat în special discutării garanțiilor de securitate pentru Kiev, inclusiv o posibilă desfășurare militară europeană ca parte a unui viitor acord de pace cu Rusia, care este încă foarte ipotetic, comentează Agerpres.










