Suedia încearcă să convingă Turcia să o accepte în NATO

Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a declarat ieri că ţara sa a îndeplinit toate cerinţele Turciei pentru aderarea la NATO, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o conferinţă de presă comună cu omologul său britanic, James Cleverly, Billstrom a afirmat că Suedia a implementat o nouă lege împotriva terorismului, aşa cum se angajase printr-un acord bilateral cu Turcia şi Finlanda.

Potrivit ministrului Billstrom, legislaţia nouă, care a intrat recent în vigoare în țara sa, interzice participarea în orice mod la o organizaţie teroristă – aşa cum este considerată oficial PKK de Turcia, SUA şi Uniunea Europeană.

„Aşadar, am îndeplinit ultima parte a acordului”, a declarat el.

Suedia şi Finlanda au cerut să devină membre ale Alianţei Nord-Atlantice anul trecut, după ce Rusia a invadat Ucraina. Dar unanimitatea necesară nu a fost însă întrunită imediat, din cauza opoziţiei Turciei şi a Ungariei.

Ankara a acuzat cele două state nordice că nu sunt suficient de ferme în combaterea terorismului, în special a susţinătorilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), însă a renunţat între timp la obiecţiile faţă de aderarea Finlandei, ratificată şi de Budapesta.

Nici parlamentul ungar nu a votat, încă, pentru primirea în NATO a Suediei.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *