SUA: Washingtonul mediază negocieri de pace între Armenia şi Azerbaidjan

Armenia şi Azerbaidjan au început negocieri de pace sub auspiciile Statelor Unite, luni, la Washington, cu privire la disputata enclavă Nagorno – Karabah, informează AFP, potrivit Agerpres.

Discuţiile, susţinute de secretarul de stat american Antony Blinken, sunt aşteptate să dureze până joi şi au loc în prezenţa miniştrilor de externe ai celor două ţări, armeanul Ararat Mirzoyan şi azerul Djeyhoun Bairamov.

„Considerăm că pacea este posibilă între aceste două ţări. Şi că un dialog direct este esenţial” pentru a rezolva diferenţele dintre ele”, a declarat reporterilor adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel, care a refuzat să ofere detalii despre prima zi a discuţiilor.

Cele două ţări caucaziene s-au ciocnit în două războaie la începutul anilor 1990 şi în 2020 pentru controlul asupra enclavei, o regiune muntoasă populată în mare parte de armeni care s-a separat de Azerbaidjan în urmă cu trei decenii.

Tensiunile, deja mari, s-au dublat când Baku a anunţat, pe 23 aprilie, că a instalat un prim punct de control rutier la intrarea în coridorul Lachin, singura axă care leagă Armenia de enclava separatistă deja supusă unui blocaj de câteva luni care a provocat penurie şi pene de curent. Armenia a considerat aceasta o încălcare a încetării focului negociat cu Azerbaidjan.

Activiştii azeri, care blocau acest coridor Lachin de la jumătatea lunii decembrie, au anunţat vinerea trecută „suspendarea temporară” a acţiunii lor.

Aceste negocieri sub medierea americană au loc la câteva zile după un turneu în regiune, săptămâna trecută, al şefei diplomaţiei franceze, Catherine Colonna.

Secretarul de stat Antony Blinken s-a întâlnit luni cu uşile închise cu protagoniştii discuţiilor în centrul de conferinţe George Shultz, în apropiere de Washington. De asemenea, duminică seara, şeful diplomaţiei americane a găzduit o cină de lucru.

Blinken a discutat despre sprijinul SUA pentru procesul de pace în conversaţii separate cu liderii armean şi azer la sfârşitul săptămânii.

Şeful diplomaţiei americane a participat deja la două întâlniri trilaterale, în noiembrie anul trecut şi în marja Conferinţei de securitate de la München, fără ca aceste discuţii să fi condus la un acord.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *