SUA – Ucraina, negocieri pentru intensificarea cooperării militare

Statele Unite ale Americii şi Ucraina au început, ieri, un proces de negocieri, care va duce la noi acorduri bilaterale de securitate, a anunţat Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Negocierile au loc după acordul încheiat luna trecută între Kiev şi ţările G7 pentru a spori cooperarea militară prin angajamente bilaterale.

Cu acea ocazie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat acordul, anunţat în timpul summitului G7 de la Vilnius, drept o punte către o viitoare intrare a ţării sale în NATO.

În mesajul său de joi, Departamentul de Stat al SUA a dat asigurări că angajamentele sale de securitate cu Ucraina vor permite ţării să „facă progrese în ceea ce priveşte reformele care vor sprijini buna guvernare necesară pentru a-şi promova aspiraţiile euro-atlantice”.

Mai exact, şi conform textului declaraţiei de la Vilnius de luna trecută, ţările semnatare vor putea ajuta Kievul, printre altele, prin livrări de armament, pregătirea forţelor armate ucrainene sau luarea de măsuri pentru creşterea producţiei de arme în ţară. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *