Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că, la întâlnirea președintelui SUA, Donald Trump cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, alături de liderii europeni şi NATO, accentul a fost pus pe garanțiile de securitate, care au fost cerute, în intervenții lor, de toți liderii europeni prezenți la discuția cu Trump. Președintele american a spus, în acest context, că țările europene vor trebui să ducă o parte din povară, dar a dat asigurări că și SUA vor contribui alături la garanțiile de securitate. „Vom fi alături de liderii europeni în asigurarea garanțiilor de securitate, îi vom ajuta”„ Un progres”, a spus Mark Rutte, iar președintele Zelenski a apreciat decizia SUA de a se implica în asigurarea de garanții de securitate ca fiind „un mare pas înainte”.
„Astăzi, accentul principal a fost pus pe garanţiile de securitate, iar liderii vor lucra la aceste măsuri în următoarele câteva zile”, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Fox News.
În intervenția sa din Biroul Oval, secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a vorbit după Zelenski, i-a mulțumit lui Trump pentru că a fost dispus să participe la garanţiile de securitate. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis și ea că se va lucra la garanţiile de securitate.
Ca și cancelarul german, Friedrich Merz, președintele francez, Emmanuel Macron a cerut, mai întâi, un armistițiu, o încetare efectivă a focului, și apoi să înceapă discuții pe un acord de pace. Macron i-a spus lui Trump că încetarea focului este o „necesitate” şi a precizat că toţi liderii susţin această idee.
El a pus accent, de asemenea, pe garanţiile de securitate, dar a spus că este nevoie şi de o armată ucraineană puternică, pentru anii următori, când războiul va înceta. „Puteţi să contaţi pe noi, aşa cum şi noi sperăm că putem conta pe dvs. pentru a păstra pacea în Europa”, i-a spus Macron lui Trump.
Garanții de securitate de tip articolul 5 al NATO pentru Ucraina
Premierul italian Giorgia Meloni a subliniat, în cadrul discuțiilor din Biroul Oval, importanţa garanţiilor de securitate şi a propus să se meargă pe propunerea Italiei, conform căreia garanțiile pot să fie asemănătoare articolului 5 al NATO.
În interviul ulterior, pentru Fox News, Mark Rutte a confirmat că s-a discutat, în Biroul Oval, despre un acord de garanții de tipul articolului 5 din Tratatul NATO, care consacră apărarea colectivă în cazul în care un stat este atacat, așa cum este Ucraina. Acesta a precizat și că, la Casa Albă nu s-a discutat despre redesenarea graniţelor Ucrainei, existând consensul ca acest lucru să fie discutat numai de președintele Volodimir Zelenski, într-o posibilă trilaterală cu Putin.
În schimb, secretarul general al NATO a precizat că s-a căzut de acord ca, pentru orice discuţie teritorială, să existe garanţii de securitate. Fiecare ţară din coaliţie trebuie să fie de acord cu privire la ce vor însemna aceste garanţii, a adăugat el.
„Este un progres faptul că SUA se vor implica” în garanţiile de securitate, a punctat Rutte.
Zelenski: Garanțiile de securitate vor fi definitivate, în 10 zile
Într-o declarație după întâlnirea din Biroul Oval, președintele Volodimir Zelenski, a spus că securitatea Ucrainei depinde foarte mult de SUA și de cea a liderilor europeni și a subliniat cu multe țări își oferă sprijinul pentru a pune capăt acestui război, care se desfășoară aproape de patru ani.
„Am discutat despre garanțiile de securitate. Securitatea Ucrainei depinde de Statele Unite, de dumneavoastră și de liderii care ne sunt alături. Multe țări sunt de partea Ucrainei, a poporului nostru, și toți vrem să punem capăt acestui război. Vom discuta mai mult despre garanțiile de securitate. Este foarte important ca Statele Unite să dea semnale atât de puternice și să fie pregătite să ofere garanții de securitate”, a spus președintele ucrainean.
Zelenski a precizat că, într-un interval de 10 zile, garanțiile de securitate vor fi definitivate de către partenerii europeni și cei occidentali.
„Garanţiile de securitate vor fi probabil decise de partenerii noştri şi vor exista din ce în ce mai multe detalii, deoarece totul va fi aşternut pe hârtie şi oficializat (…) în termen de o săptămână până la zece zile”, a spus el la sfârşitul negocierilor de la Casa Albă.
„Este important ca Statele Unite să transmită un semnal clar că vor face parte dintre ţările care vor asista, coordona şi vor fi, de asemenea, participanţi la garanţiile de securitate pentru Ucraina. Cred că acesta este un pas mare înainte”, a adăugat Zelenski, citat într-un comunicat al preşedinţiei, după întâlnirea de la Casa Albă.
Trump: „Vom fi alături de liderii europeni în asigurarea garanțiilor de securitate, îi vom ajuta”
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat, în timpul discuțiilor din Biroul Oval, că țările europene vor asigura o mare parte din garanțiile de securitate pentru Ucraina, dar că SUA vor fi prezente alături de ei și îi vor sprijini.
„Țările europene vor prelua o mare parte din povară din garanțiile de securitate. Noi le vom ajuta și vom asigura securitatea,” a subliniat președintele SUA, Donald Trump. Trump a recunoscut că europenii „reprezintă prima linie de apărare pentru că sunt acolo, dar îi vom ajuta. Liderii europeni vor să ofere protecţie. Ei au un sentiment foarte puternic în acest sens şi îi vom ajuta cu asta. Cred că este foarte important”, a subliniat președintele american, Donald Trump.
Președintele SUA nu a detaliat ce vor include garanțiile de securitate, dar, potrivit președintelui Zelenski, acestea vor fi stabilite în perioada imediat următoare.










