SUA: Gardul de sârmă ghimpată de la granița cu Mexicul va fi înlăturat

Curtea Supremă a SUA a decis, ieri, să fie înlăturat gardul de sârmă ghimpată dintre Texas și Mexic, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Judecătorii Curţii Supreme au admis o cerere a administraţiei Biden de a suspenda o hotărâre a unei instanţe inferioare – Curtea de Apel din New Orleans – care blocase înlăturarea gardului, cât timp litigiul continuă.

Doi membri conservatori ai Curţii li s-au alăturat la vot celor trei judecători liberali și s-a întrunit, astfel, o majoritate de 5-4.

Gardul aflat în dispută a fost instalat pe o proprietate privată de către Garda Naţională din Texas, în 2021, pentru descurajarea trecerilor ilegale ale graniţei.

La 2 ianuarie, administraţia Biden le-a cerut judecătorilor Curţii Supreme să suspende această decizie, afirmând că gardul de sârmă nu i-a descurajat pe migranţi să pătrundă, în continuare, în SUA.

Ulterior, administraţia a argumentat că Texasul a ridicat noi bariere de-a lungul unei părţi a frontierei sale cu Mexic, care i-au împiedicat pe agenţii Patrulei de Frontieră să monitorizeze şi să răspundă situaţiilor de urgenţă.

Republicanii au criticat dur politica de imigraţie a lui Biden şi afluxul de intrări ilegale pe la frontiera cu Mexic.

Imigrația din Mexic se anunță a fi o temă principală de campanie la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *