SUA: FBI sporește vigilența, după atentatul de la Moscova

FBI-ul, poliţia federală americană, și-a sporit și mai mult vigilența, după atacul terorist de la Moscova. Directorul agenţiei, Christopher Wray, urmează să aibă o declarație în Camera Reprezentanţilor, iar mesajul pe care îl va transmite congresmanilor este că FBI este „preocupată” de posibilitatea comiterii unui atentat și pe teritoriul SUA.

„Privind în urmă, în cariera mea în menţinerea ordinii, cu greu îmi vine în minte alt moment când au existat atâtea ameninţări grave, simultan, la adresa siguranţei noastre publice şi a securităţii naţionale”, afirmă Wray.

Oficialii americani sunt preocupaţi de posibilitatea unui atac executat de un militant sau de o mică grupare, inspirat de războiul dintre Israel şi mişcarea Hamas din Fâşia Gaza, potrivit lui Wray, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

O preocupare tot mai mare o reprezintă „potenţialul unui atac coordonat pe teritoriul SUA, similar atacului de la sala de concerte din Rusia de acum câteva săptămâni”, subliniază el.

Directorul FBI intenţionează, de asemenea, să le ceară legislatorilor să prelungească un program de supraveghere ce urmează să expire luna aceasta şi despre care afirmă că este un instrument indispensabil împotriva adversarilor SUA.

O tentativă de a revizui şi prelungi acest program a fost blocată miercuri în Camera Reprezentanţilor, după ce atât republicanii, cât și democrații au pus în discuție că acest lucru s-ar răsfrânge și asupra cetățenilor americani.

SUA s-au mai confruntat cu atentat terorist de proporții, pe 11 septembrie 2001, când turnurile World Trade Center, din mijlocul Manhatanului, au fost lovite de două avioane teroriste.

Administrația George W. Bush, republican, a declanșat atunci un război împotriva terorismului, în speță gruparea Al-Qaeda, în Afganistan, care s-a încheiat zece ani mai târziu, cu uciderea liderului Osama Bin Laden.

S-a pus în discuție, atunci, cum serviciile de securitate ale SUA, FBI dar și CIA, nu au putut să preîntâmpine un astfel de atac sângeros, care a făcut aproape 3.000 de victime, dintre care jumătate nu au putut fi indentificate nici până astăzi.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *