SUA: Democrații din Senat cer crearea unui stat palestinian

Un grup de 19 senatori – care reprezintă mai mult de o treime dintre membrii democraţi ai Senatului SUA – i-a cerut miercuri preşedintelui Joe Biden să facă presiuni mai mari pentru crearea unui stat palestinian, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Iniţiativa vine la câteva zile după discursul surpriză al liderului majorităţii democrate din Senatului, Chuck Schumer, care a cerut noi alegeri în Israel şi a criticat deschis guvernul premierului Benjamin Netanyahu pentru modul în care a gestionat războiul împotriva Hamas în Gaza.

Criza din Orientul Mijlociu „a atins un punct critic” care le impune Statelor Unite să facă mai mult decât să „faciliteze” discuţiile dintre israelieni şi palestinieni, au subliniat într-o scrisoare deschisă senatorii democrați, conduşi de Tom Carper, partenerul politic al lui Joe Biden de ani de zile.

„Prin urmare, facem apel la administraţia Biden să pună rapid în aplicare şi să facă public un plan solid care să detalieze paşii necesari pentru înfiinţarea unui stat palestinian în Cisiordania ocupată şi în Fâşia Gaza”, au adăugat ei.

De cealaltă parte, tabăra republicană din Senat a transmis că sprijinul pentru Israel a rămas neclintit, după discuții purtate separat cu premierul Benajamin Netanyahu.

„Când faci problema partizană, afectezi cauza de a ajuta Israelul”, a comentat această acțiune a lui Netanyahu liderul democraților din Senat.

Deşi Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken spun că susţin „soluţia cu două state”, afirmaţiile lor au rămas doar declaraţii de intenţie, observă AFP.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *