SUA: Anchetă asupra anturajului lui Biden

Președintele american Donald Trump a ordonat miercuri declanșarea unei anchete asupra anturajului predecesorului său Joe Biden, pe care îl suspectează că a ”complotat” pentru a masca declinul fostului președinte și a-i uzurpa puterea, relatează AFP potrivit Agerpres.

Potrivit textului făcut public de executivul american, președintele i-a încredințat avocatului Casei Albe misiunea ”de a ancheta, în limitele prevăzute de lege, pentru a determina dacă anumiți indivizi au complotat pentru a minți publicul în privința stării mentale a lui Biden și a exercita de manieră neconstituțională prerogativele și responsabilitățile președintelui”.

Donald Trump dă asigurări că este ”din ce în ce mai clar că foști consilieri ai președintelui Biden au uzurpat puterea semnăturii prezidențiale prin intermediul utilizării unui sistem automat de semnătură”.

Preşedintele Americii apreciază că ”acest complot reprezintă unul dintre scandalurile cele mai periculoase și mai îngrijorătoare din istoria americană”.

Ancheta pe care a declanșat-o urmează, de asemenea, să determine ”pentru ce documente a fost utilizat sistemul automat de semnătură”, în special dintre grațieri și decrete.

Fostul președinte, în prezent în vârstă de 82 de ani, a anunțat recent că suferă de o formă ”agresivă” de cancer de prostată.

”Mă mir că publicul nu a fost informat de mai multă vreme” despre această boală, a reacționat atunci Donald Trump.

Într-o carte șoc, intitulată ”Păcatul originar”, doi jurnaliști americani afirmă că la sfârșitul mandatului său, anturajul lui Joe Biden limita la maxim discuțiile președintelui cu presa și chiar cu miniștrii săi.

Democratul a dat, în special din vara lui 2023, semne tot mai mari de oboseală. Considerat unul dintre președinții americani cel mai puțin accesibili pentru jurnaliști, Joe Biden a fost de altfel un obișnuit al gafelor verbale uneori spectaculoase, notează AFP.

Democratul a fost complet depășit de evenimente în direct la televiziune, în fața a milioane de telespectatori, în timpul unei dezbateri din 27 iunie cu Donald Trump, dar s-a agățat o vreme de candidatura sa pentru un al doilea mandat, înainte de a-i lăsa locul vicepreședintei Kamala Harris.

Adam Neamțu

Facebook

Comentarii