SUA: Acord în Congres pentru un buget parțial de 460 miliarde de dolari

Liderii celor două partide din Congresul american au anunţat, ieri, un acord privind finanţarea unei mari părţi a bugetului federal, pe care cele două camere legislative vor încerca să îl adopte înaintea unei date limită în această săptămână, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Este o veste bună că s-a ajuns în sfârşit la un acord bipartizan pe primele şase legi de finanţare a guvernului care îi vor permite acestuia să rămână funcţional”, a declarat liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer.

Liderii s-au pus de acord asupra unui pachet de măsuri de 460 miliarde de dolari ce mai trebuie supus la vot în cele două camere legislative.

‘Timpul presează acum, dat fiind că finanţarea guvernului expiră vineri. Camera Reprezentanţilor trebuie, aşadar, să adopte rapid şi să trimită acest acord bipartizan către Senat’, a declarat Schumer.

O întârziere într-una din cele două camere ar putea duce la o închidere temporară a numeroase administraţii şi servicii publice, ceea ce americanii numesc ‘shutdown’.

Acordul bipartizan a fost salutat de cele două tabere.

Liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Mike Johnson, a declarat că acordul a permis câştigarea unor ‘victorii conservatoare cheie’ şi impunerea unor ‘reduceri puternice’ ale anumitor cheltuieli federale.

Preşedintele Joe Biden se va adresa celor două camere legislative la 7 martie într-un discurs privind starea uniunii, tradiţionala alocuţiune de politică generală a liderilor de la Casa Albă în faţa Congresului american.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *