Studiu îngrijorător: Ce cred tinerii din România despre politică, drepturi și democrație?

Un studiu publicat de Fundația Friedrich Ebert (FES) oferă o radiografie neliniștitoare a felului în care tinerii și tinerele din România se raportează la politică, valori sociale și democrație.

Concluziile? Fetele sunt mai progresiste, mai preocupate de drepturi și mai atașate de valorile democratice. Băieții, în schimb, privesc cu interes tot mai mare spre dreapta politică — uneori chiar spre extrema dreaptă — și par mai receptivi la tentațiile autoritare.

Paradoxul? Aproape nimeni nu prea e interesat de politică.

Aproape jumătate dintre fete și 44% dintre băieți au declarat că nu sunt interesați deloc sau sunt foarte puțin de politică.

Doar 3% dintre fete și 7% dintre băieți afirmă că sunt cu adevărat interesați de acest subiect.

Și totuși, în ciuda dezinteresului declarativ, tinerii par să aibă convingeri ferme când sunt întrebați despre valori.

Etichetele politice nu spun mare lucru. Valorile, da.

Pe hârtie, aproape jumătate dintre tineri se declară de centru, dar dacă ne uităm la evoluția din 2019 până azi, lucrurile se mișcă într-o direcție clară: zona de dreapta (și extrema dreaptă) a crescut cu peste 10%, în timp ce stânga a pierdut 6,4%. Centrul, acea zonă de aparent echilibru, s-a subțiat cu 3,1%.

Cu toate acestea autoarele studiului au atras atențiacă tinerii nu prea știu ce înseamnă „stânga” și „dreapta” politică.

Când vine vorba de drepturi, fetele vor mai mult. Băieții, mai puțin.

  • 42% dintre fete cred că femeile au prea puține drepturi. Doar 29% dintre băieți spun același lucru.
  • 25% dintre băieți cred, dimpotrivă, că femeile au prea multe drepturi.
  • În privința comunității LGBTQAI+, 49% dintre fete cred că are prea puține drepturi, în timp ce 43% dintre băieți consideră că are deja prea multe.

Sunt procente care vorbesc despre o diferență profundă de percepție. Trăim în aceeași țară, dar vedem lumi foarte diferite.

Inegalitatea economică: Subiectul care (încă) unește

Mai există însă și o punte comună: dorința de justiție socială. Peste 72% dintre fete și aproape 60% dintre băieți consideră că persoanele sărace nu au suficiente drepturi. Mai mult, 57% dintre fete și 53% dintre băieți își doresc venituri mai echilibrate între bogați și săraci.

Aici, în zona inegalității economice, tinerii par să se regăsească. Dar chiar și așa, aproape un sfert dintre băieți spun că n-au nicio problemă cu inegalitatea – ba chiar sunt „total” împotriva reducerii ei.

O generație confuză

Studiul realizat de FES, pe un eșantion de 1.150 de tineri cu vârste între 14 și 29 de ani, în perioada februarie–martie 2024, ne arată o generație aflată într-o tranziție ideologică. Nu e clar încotro se îndreaptă, dar un lucru este sigur: diferențele de gen, de percepție și de valori sunt mult mai adânci decât am fi crezut.

Poate cel mai îngrijorător aspect nu este neapărat direcția aleasă, ci lipsa de interes față de mecanismele politice și democratice. Pentru că, indiferent că alegi stânga sau dreapta, autoritarismul sau democrația, prima condiție este să fii implicat, să-ți pese, iar aici, pare că avem încă mult de lucru.

Facebook

Comentarii