Marea Britanie devine o economie mai închisă din cauza Brexitului, cu implicații dăunătoare pe termen lung asupra productivității și salariilor, ceea ce va face ca lucrătorul mediu să fie mai sărac cu 470 de lire sterline pe an, potrivit unui studiu.
Raportul a fost redactat de profesorul asociat al London School of Economics Swati Dhingra, care se va alătura Comitetului de politică monetară al Băncii Angliei în august, și de cercetători de la think tank-ul Resolution Foundation. Potrivit acestuia, apariția pandemiei de COVID-19, care a lovit imediat după ce Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană în ianuarie 2020, a complicat sarcina de a analiza impactul Brexitului.
Impactul Brexitului în economia britanică
Noile reguli comerciale post-Brexit, care au intrat în vigoare în ianuarie 2021, nu au dus la o scădere persistentă a comerțului britanic cu UE în comparație cu restul lumii, au declarat cercetătorii, în contrast cu așteptările anterioare ale multor analiști.
„În schimb, Brexitul a avut un impact mai difuz prin reducerea competitivității și a deschiderii Regatului Unit la comerțul cu o gamă mai largă de țări. Acest lucru va reduce în cele din urmă productivitatea, dar și salariile reale ale lucrătorilor”, a declarat Sophie Hale, economist la Resolution Foundation.
Drept răspuns, guvernul Marii Britanii a declarat că lucrează la o nouă legislație pentru a stimula creșterea economică și că schimburile comerciale cu UE au depășit în prezent nivelurile anterioare pandemiei.
„De când am părăsit Uniunea Europeană, am început să profităm de noi oportunități pentru a îmbunătăți reglementările britanice pentru întreprinderi și consumatori prin planuri de sporire a concurenței și de valorificare a noilor tehnologii”, a declarat un purtător de cuvânt.
Marea Britanie nu are taxe vamale la export
Marea Britanie nu se confruntă cu taxe vamale la exporturile de bunuri către UE, dar există bariere de reglementare mai mari. Potrivit raportului, efectul net al acestor măsuri ar reduce productivitatea în întreaga economie cu 1,3% până în 2030, comparativ cu o relație comercială neschimbată, ceea ce se traduce printr-o scădere de 1,8% în termeni reali a salariului anual de 470 de lire sterline pe lucrător. Aceste cifre nu includ nicio evaluare a efectului modificării normelor de migrație.
Impactul pentru anumite sectoare va fi mult mai puternic. Potrivit raportului, este posibil ca industria britanică a pescuitului, mică, dar de profil înalt să se reducă cu 30% din cauza dificultăților de a exporta capturile sale proaspete către clienții din UE.
Autor: Anca Stratulat
FOTO: Pixabay