Stoltenberg: Piloții ucraineni au început antrenamentele pe avioane F-16

Piloţii de vânătoare ucraineni sunt instruiţi să piloteze avioane F-16, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, prezent ieri la o reuniune a miniştrilor apărării din Alianţa Nord-Atlantică, relatează The Guardian, potrivit Digi24.

Aliaţii din NATO nu au ajuns încă la un acord privind livrarea aşa-numitelor avioane de luptă americane de generaţia a patra către Ucraina, dar Jens Stoltenberg a declarat că instruirea personalului ucrainean este în curs de desfăşurare.

 „Faptul că a început antrenamentul ne oferă opţiunea de a decide, de asemenea, să livrăm avioanele şi atunci piloţii vor fi pregătiţi să le piloteze”, a declarat Stoltenberg, potrivit News.ro.

În februarie, preşedintele american, Joe Biden, a refuzat solicitările ucrainene privind livrarea de avioane de luptă, deşi Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, şi-a luat angajamente ferme că aparatele vor fi folosite doar pentru a viza forţele ruseşti din Ucraina.

Este nevoie de luni de zile pentru a antrena piloţii ucraineni – care au fost pregătiţi să zboare cu avioane sovietice – să piloteze un F-16.

Între timp, Statele Unite, Marea Britanie, Olanda şi Danemarca vor livra Ucrainei cu „înaltă prioritate” echipamente de apărare aeriană, au anunţat joi cele patru state într-o declaraţie comună transmisă înainte de reuniunea Grupului de Contact pentru apărarea Ucrainei, convocată la Bruxelles.

Sute de rachete de apărare aeriană şi sisteme asociate sunt incluse în iniţiativă, potrivit CNN. Livrarea echipamentelor a început şi „ar trebui să fie finalizată în câteva săptămâni”, au precizat cele patru ţări.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *