Stoltenberg: NATO va continua să-şi consolideze parteneriatul cu Japonia

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) va continua să-şi consolideze parteneriatul cu Japonia, pe fondul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul vizitei sale în Japonia, unde a avut o întrevedere cu prim-ministrul nipon Fumio Kishida, informează Reuters, potrivit Agerpres.

„Războiul în Ucraina contează pentru noi toţi şi din acest motiv suntem, de asemenea, foarte recunoscători pentru sprijinul pe care Japonia îl oferă, ce foloseşte inclusiv avioane şi capabilităţi cargo”, a declarat Stoltenberg.

Turneul diplomatic al lui Stoltenberg, care a inclus şi o escală în Coreea de Sud, este menit să consolideze relaţiile cu aliaţii occidentali din Asia în faţa ofensivei ruse asupra Ucrainei şi a concurenţei în creştere din partea Chinei.

Într-un discurs susţinut luni la Seul, Stoltenberg a îndemnat Coreea de Sud să-şi accelereze sprijinul militar pentru Ucraina, menţionând alte ţări care şi-au schimbat politica de a nu livra arme unor ţări în conflict după ce Rusia a declanşat războiul în Ucraina.

Facebook

Comentarii

88 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *