O parcare cu 800 de locuri a fost amenajată la intrarea în staţiunea Băile Felix, pe DN76, dinspre Oradea și va fi deschisă mâine, pe 1 iunie, fiind vorba de o investiţie totală de 8 milioane de lei din bugetul local şi cu sprijin de la Guvern.
„Am reuşit să facem o mică Elveţie dintr-un spaţiu cu bălării. Zilele trecute, am văzut că se construieşte o parcare la Iaşi cu 500 de locuri, cu o valoare de investiţie de 237 milioane de lei. Noi am reuşit să construim această parcare cu 800 de locuri la low-cost, să zic aşa, şi să o punem la dispoziţia turiştilor şi a localnicilor. Am încercat să fim cât mai chibzuiţi, să drămuim fiecare bănuţ. Am beneficiat şi de sprijin din partea Guvernului, din Fondul de rezervă, de 1,5 milioane de lei”, a declarat primarul Cristian Laza.
Parcarea se întinde pe o suprafaţă de 15.100 metri pătraţi și oferă 800 de locuri de parcare, precum şi amenajarea zonei verzi, cu 151 de copaci plantaţi, arbuşti ornamentali şi sistem de irigat.
Staţiunea Băile Felix a trecut prin mai multe proiecte de modernizare şi oferă turiştilor, în noul sezon estival, mai multe obiective care au fost înnoite, a menţionat primarul Cristian Laza.
„Estimăm că vor fi peste 250.000 de turişti în acest an şi sunt foarte multe solicitări pentru hotelurile de patru şi cinci stele, ceea ce înseamnă că avem o staţiune extrem de căutată şi apreciată”, a declarat edilul localității.
Printre atracţiile comunei se numără şi Ştrandul cu valuri din Băile 1 Mai, cel mai vechi ştrand cu valuri din România, care va fi pornit mâine, pe 1 Iunie.
Vechile gherete comerciale din centrul staţiunii vor fi demolate după sărbătoarea Rusaliilor, proprietarii lor fiind expropriaţi şi având posibilitatea să îşi reloce afacerile în noul centru care se construieşte în vecinătatea parcării.
În acelaşi loc, însă, se va construi un nou bazar, modern şi atractiv.









