Statele UE au ajuns la un acord pentru reducerea consumului de gaze

Consiliul UE

Statele UE au aprobat, astăzi, planul Comisiei Europene pentru reducerea consumului de gaze naturale în Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de președinția cehă a Consiliului Uniunii Europene, care, la scurt timp de la încheierea negocierilor, a transmis că statele membre au ajuns la un acord asupra planului de urgență privind reducerea consumului de gaze naturale propus de Comisia Europeană, care este menit să atenueze impactul unei eventuale sistări complete a furnizării de gaze rusești.

Planul aprobat de statele membre cuprinde, în principal, reducerea voluntară cu 15% a consumului de gaze între august și martie, așa cum a propus executivul european. Deși ținta este voluntară, Comisia Europeană ar putea să o facă obligatorie, în caz de urgență.

În plus față de propunerea inițială a Comisiei, statele membre au stabilit astăzi o serie de derogări, care reflectă tot atâtea aspecte ridicate inițial de țările membre. Astfel, țările precum Irlanda și Malta, care nu sunt conectate la rețelele de gaze ale altor state din UE, vor putea fi scutite de la reducerea consumului, argumentul fiind că aceste state nu vor putea oricum să redistribuie consumul pe care l-ar economisi.

O altă derogare de la reducerea consumului se aplică și statele membre ale căror rețele de electricitate nu sunt sincronizate cu sistemul electric european și depind în mare măsură de gaze pentru producerea de energie electrică – caz în care se regăsește Grecia.

Statele membre pot solicita o derogare de la obligativitatea reducerii consumului în cazul în care dispun de interconexiuni limitate cu alte state membre, dar dispun de rezerve de gaz pe care îl pot redirecționa către alte state membre – caz în care se află Spania și Portugalia.

Statele membre au convenit, totodată, să sporească și rolul Consiliului UE în declanșarea stării de alerte energetice a Uniunii Europene. Astfel, starea de alertă energetică va fi impusă printr-o decizie de punere în aplicare a Consiliului UE, la propunerea Comsiei Europene – propunere susținută de mai multe țări membre.

Laura Groșereanu

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *