SRI a blocat un atac cibernetic de proveniență rusă

Serviciul Român de Informații (SRI), prin Centrul Național Cyberint, a identificat, în decembrie anul trecut, un atac cibernetic de compromitere a unei instituții guvernamentale naționale de către actorul cibernetic rus APT TURLA și a implementat măsuri de contracarare a acestuia și de remediere a efectelor sale, a transmis, miercuri, SRI potrivit Agerpres.

Precizările vin în contextul apariției în spațiul public a unor informații privind încercarea de compromitere a unei instituții guvernamentale din plan național, la sfârșitului anului trecut, de către actorul cibernetic rus APT TURLA.

Potrivit SRI, atacatorii au exploatat o serie de vulnerabilități sistemice la nivelul sistemelor de operare Microsoft, însă în urma intervenției Centrului Național Cyberint atacul a fost oprit.

‘Nu au fost identificate exfiltrări de date sensibile, serviciul de e-mail afectat fiind remediat. De asemenea, SRI a informat beneficiarii legali și, totodată, aspectele respective au făcut obiectul cooperării cu partenerii europeni, la nivelul comunității de intelligence, precum și cu cei de la nivelul UE și NATO’, se arată într-un comunicat al SRI.

SRI – Centrul National Cyberint a precizat că are în derulare măsuri investigative ‘complexe’ care vizează și alte secvențe ‘conexate cu campanii cibernetice implementate de Federația Rusă’.

‘SRI/Centrul Național Cyberint va continua să acționeze constant pentru identificarea și investigarea oricăror noi tentative de compromitere a instituțiilor din plan național’, se mai evidențiază în comunicat.

Facebook

Comentarii