O femeie britanică a decedat în urma rănilor suferite în incendiile care au cuprins, începând de joi, provincia Almeria din sud-estul Spaniei, bilanțul victimelor crescând astfel la 13, a anunțat duminică seara guvernul regional, potrivit Reuters.
Femeia, în vârstă de 93 de ani, se afla printre cele opt persoane internate în urma incendiului, patru dintre acestea cu leziuni grave.
Guvernul regional andaluz a declarat într-un comunicat că femeia, care suferea de afecțiuni medicale preexistente, fusese internată la secția de urgențe la primele ore ale zilei de vineri, cu arsuri pe 20% din corp.
Șeful serviciului regional de urgențe, Antonio Sanz, a transmis condoleanțe familiei femeii și rudelor celorlalte persoane decedate în unul dintre cele mai mortale incendii forestiere din istoria Spaniei, care a mistuit peste 7.000 de hectare în municipalitatea Los Gallardos.
Unitatea specializată în date a serviciilor medico-legale din Spania, CID, a declarat, duminică seara, că alte două persoane au fost date dispărute, după ce a început să colaboreze cu autoritățile din Franța, Marea Britanie și Belgia pentru a înregistra oficial cazurile acestora. Astfel, numărul total al persoanelor date dispărute a ajuns la 10.
CID a declarat într-un comunicat că membrii familiilor aflate în străinătate pot să declare persoanele dragi dispărute și să furnizeze probe de ADN în țările lor de origine. CID a afirmat că se așteaptă să primească mai multe rapoarte în zilele următoare.
Autoritățile nu au anunțat oficial numele victimelor, printre care s-ar putea afla și unele dintre persoanele date dispărute.
Guvernul belgian a declarat, duminică, că printre victimele incendiilor de la Los Gallardos s-ar putea afla trei cetățeni belgieni. Unul dintre aceștia ar fi omul de afaceri belgian Stanislas Verdonckt, în vârstă de 63 de ani. Fiul său, virusologul belgian Thomas-Wolf Verdonckt, a declarat că a vorbit ultima oară cu tatăl său la telefon joi seara, chiar înainte de ora locală 21:00 (19:00 GMT).
Verdonckt a declarat pentru Reuters că tatăl său și vecinii acestuia nu au primit nicio avertizare sau îndrumare din partea autorităților și au ales să fugă pe jos când flăcările erau deja aproape.
Guvernul regional andaluz a precizat că primarul din zonă a recomandat grupului să rămână la adăpost, în locuințe.
Președintele guvernului regional din Andaluzia, Juanma Moreno, a postat pe rețelele sociale, duminică la prânz, că incendiul a fost adus sub control, iar perimetrul său a fost securizat.
Peste 1.000 de locuitori au primit duminică după-amiază undă verde să se întoarcă la casele lor din satele evacuate situate la nord de Los Gallardos.
Moreno i-a îndemnat pe cetățeni să rămână vigilenți pe tot parcursul verii, subliniind că în Andaluzia, cea mai populată regiune a Spaniei, izbucnesc, în medie, 15 incendii forestiere pe zi, numărul acestora ajungând uneori la 22.










