Francesco Giorgi, partenerul vicepreședintelui destituit al Parlamentului European, Eva Kaili, și-a mărturisit rolul în cadrul scandalului de corupție din Qatar, au declarat pentru Reuters surse conectate la anchetă.
Mărturisirea în fața anchetatorilor belgieni a fost relatată pentru prima dată de ziarul belgian Le Soir și de ziarul italian La Repubblica. Giorgi a recunoscut că a luat mită pentru a influența deciziile Parlamentului European cu privire la Qatar. Mărturisirea sa a avut „o contribuție semnificativă” pentru ancheta în curs, a declarat una dintre surse.
Potrivit aceleiași surse, Giorgi ar fi încercat să o exonereze pe partenera sa, Kaili, cu care are o fetiță de un an și jumătate, de orice abatere. Europarlamentarul grec Eva Kaili, care a fost revocată din funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, a negat orice abatere prin avocatul său.
Alți doi europarlamentari implicați?
Qatarul a negat, de asemenea, că a încercat să mituiască deputații europeni. „Statul Qatar respinge categoric orice încercare de asociere cu acuzații de conduită greșită. Orice asociere a guvernului Qatar cu afirmațiile raportate este lipsită de temei și grav dezinformată”, a declarat un oficial din Qatar pentru Reuters, ca răspuns la întrebările despre presupusele încercări de a influența Parlamentul European.
În mărturisirea sa, Giorgi a mai spus că bănuiește că și europarlamentarul belgian Marc Tarabella a primit bani din Qatar. Giorgi a mai afirmat că suspectează că și europarlamentarul italian Andrea Cozzolino, în al cărui birou lucra ca asistent, a primit fonduri ilicite din Qatar. Reuters nu a putut stabili dacă Giorgi a furnizat vreo dovadă pentru acuzațiile sale împotriva lui Tarabella și Cozzolino.
Parlamentul European a suspendat toate lucrările privind legislația legată de Qatar, iar președintele parlamentului, Roberta Metsola, le-a spus liderilor UE că va lansa reforme pentru a preveni repetarea unui astfel de scandal de corupție.










