Un sondaj realizat de INSCOP relevă că 88,1% dintre români sunt împotriva ieșirii din NATO, în timp ce doar 8,1% ar susține o astfel de decizie.
Directorul INSCOP, Remus Ștefureac, a făcut publice datele preliminare ale sondajului pe rețelele de socializare, subliniind că acest rezultat este o dovadă clară a atașamentului românilor față de valorile occidentale. „Românii NU vor ieșirea din NATO. Părerea lor este mai clară ca niciodată”, a afirmat acesta.
„Agresiunile informaționale au întărit reziliența populației”
Rezultatele sondajului au fost colectate în luna decembrie 2024, în contextul unui climat social tensionat generat de anularea alegerilor prezidențiale. Potrivit lui Ștefureac, nivelul de susținere pentru NATO s-a consolidat pe fondul atacurilor informaționale externe, pe care directorul le consideră parte a unui război hibrid. „Agresiunile informaționale au avut efectul invers: populația României a reacționat cu și mai multă coeziune și atașament față de valorile occidentale”, a explicat el.

De asemenea, directorul INSCOP a precizat că problemele reale care generează nemulțumiri și frustrări sunt de altă natură și vor fi detaliate săptămâna viitoare, când cercetarea sociologică va fi prezentată în întregime.
Datele complete, disponibile săptămâna viitoare
Studiul, realizat la solicitarea organizației Funky Citizens, va fi publicat în detaliu săptămâna viitoare. Acesta include informații despre percepțiile românilor asupra NATO, UE, SUA și Rusiei, dar și despre gradul de vulnerabilitate la dezinformare și atitudinile față de direcția geopolitică a țării. Cercetarea este completată de comparații cu sondaje similare efectuate în 2021 și 2022.
„Aproape 90% dintre români susțin apartenența la NATO. Este un semnal de reziliență și maturitate în fața provocărilor actuale”, a concluzionat Ștefureac.