Sondaj INSCOP: Românii ar vota un candidat independent la Cotroceni

Mai mult de jumătate dintre români sunt de părere că viitorul preşedinte al României ar trebui să fie un lider politic independent de partidele politice, conform unui sondaj INSCOP, realizat la comanda News.ro.

În procente, este vorba de 54,4% dintre români, în timp ce restul de 38,7% cred că acesta ar trebui să fie reprezentantul unui partid politic.

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani sunt de părere, în majoritate, că România ar trebui să aibă președinte un independent – 54% dintre aceștia, la care se adaugă, tot în număr mare, și tinerii până în 44 de ani – 58% dintre aceștia.

Cei de vârstă medie, de până în 59 de ani susțin, tot în majoritate, un lider independent – 59%, iar cei de peste 60 de ani – 49%.

De asemenea, aceeaşi părere este împărtăşită de bucureşteni (57%), locuitorii din oraşele cu peste 90 de mii de locuitori (58%), locuitorii in oraşele cu sub 90 de mii de locuitori (60%) şi 49% dintre locuitorii din mediul rural.

De asemenea, vor un preşedinte independent 40% dintre votanţii PSD, 44% din cei ai PNL, 49% dintre cei ai AUR şi 58% dintre cei ai USR.

De cealaltă parte, varianta unui candidat politic este susținută de 55% dintre votanţii PSD, 49% din cei ai PNL,48% dintre cei ai AUR şi 35% dintre cei ai USR.

”Indiferent de categoria de vârstă sau de tipul de localitate în care trăiesc, românii au o preferinţă mai puternică pentru un preşedinte independent de partide. (…) Aceste date explică de ce aproape toţi candidaţii partidelor măsuraţi pentru alegerile prezidenţiale au o intenţie de vot mai mică decât cea a partidelor pe care le reprezintă”,a explicat Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Facebook

Comentarii