Sondaj: Europenii vor reducerea imigraţiei

Europenii, comparativ cu locuitorii din alte regiuni ale lumii, consideră mai importantă reducerea imigraţiei, arată un sondaj internaţional de opinie dat publicităţii astăzi, informează dpa, potrivit Agerpres.

În timp ce numai 12% dintre respondenţii la nivel mondial au inclus reducerea imigraţiei printre cele trei cele mai importante probleme asupra cărora ar trebui să se concentreze guvernele din ţările lor, în Europa această problemă a fost menţionată pe primele trei locuri de 19% dintre respondenţi.

Aceste cifre se regăsesc într-un studiu publicat la Copenhaga de Alianţa Democraţiilor, o organizaţie înfiinţată de fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Cele mai mari cifre dintre cele 53 de ţări analizate sunt în Austria – cu 34% dintre respondenţi care au inclus problema imigraţiei în topul celor trei cele mai importante, urmată de Germania – cu 31%, Olanda – cu 30%, Franţa – cu 28% şi Suedia- cu 27%.

Pe primul loc printre ţările non-UE se află, în acest sondaj, Chile, cu 26% dintre respondenţi care acordă o importanţă mare reducerii imigraţiei.

Organizaţia lui Anders Fogh Rasmussen găzduieşte Summitul Democraţiei de la Copenhaga, un eveniment de două zile ce începe luni. Acesta se va concentra pe conflicte şi starea democraţiei din întreaga lume. Pentru acest sondaj, institutul pentru cercetarea pieţei a intervievat aproape 54.000 de persoane din 53 de ţări unde locuiesc trei sferturi din populaţia de pe glob.

Facebook

Comentarii