Sondaj CURS: George Simion, pe primul loc. Crin Antonescu și Nicușor Dan se luptă pentru a intra în finală

Simion e dat pe primul loc detaşat, urmat de Antonescu și Dan, care se bat pentru locul doi.

Potrivit unui sondaj CURS – dat publicității duminică – George Simion ar câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale, cu 29% din voturi. În sondajul Atalasintel de acum câteva zile, George Simion era dat tot favorit, cu peste 30%.

Lupta este strânsă pentru locul 2, care duce candidatul în turul al alegerilor prezidențiale din 18 mai. Potrivit sondajului CURS, Crin Antonescu, candidat PSD-PNL-UDMR, este preferat de 22%, în timp ce candidatul independent Nicușor Dan primește 18%.

Clasamentul este inversat aici față de sondajul AtlasIntel, unde primarul general era cotat la 26%, iar candidatul coaliției aflate la guvernare avea 17.9%.

Pe locul 4 în sondajul CURS se află Victor Ponta, candidat independent exclus recent din PSD, cu 13%, urmat de lidera USR Elena Lasconi cu 12%. Ambii au procente mai mari decât în cercetarea AtlasIntel care îi punea la 9%, respectiv 3,9%.

Restul candidaților au scoruri de sub 3% și ei împreună adună 6% din opțiunile electoratului. Aproximativ 30% din electoral nu are încă o opțiune sau nu merge la vot, potrivit CURS.

Facebook

Comentarii