„Poți fi solidar cu cineva care are puterea să decidă fără tine?” – se întreabă jurnalistul TVR Vlad Todoran. Iată analiza sa:
Grandoarea pare să fie un element foarte vizibil al zeitgeistului politicii ultimului deceniu. Cu siguranță mai vizibil peste Atlantic, goana, într-o oarecare măsură poate disperarea, unor figuri de a atinge țeluri generaționale deși pe alocuri salutară lasă loc câtorva semne de întrebare.
Un nou deceniu, o nouă uniune
Sau context, pentru că, inter alia, presiunea militară și schimbările, poate firești, din internul mai multor state membre aduc puțină intrigă sistemului european. Cel mai accesibil capitol ar fi expansiunea Uniunii unde, deși candidații sunt multiplii, Ucraina și Republica Moldova par a fi următoarele state care ar putea să ia parte acestui proces într-o manieră inedită, conspiraționiștii ar spune previzibilă.
Mai bine mai devreme decât mai târziu
În cazul Ucrainei și Republicii Moldova ar putea apărea un nou artificiu, aderarea fără drept de veto, o idee funcțională excelentă, care, cel puțin în cazul Moldovei, poate foarte ușor deveni un headline negativ.
Backgroundul este foarte ușor de înțeles având în vedere atitudinile unor state membre în anii precedenți, vezi Austria și Schengen sau filiera maghiaro-rusă. Practic vorbim de o premisă mult mai acceptabilă actualilor membri și în definitiv funcționării Uniunii.
Rezultatul însă ar putea fi ușor inconfortabil pentru anii imediat subsecvenți posibilei accederi a oricăruia dintre state deoarece ar face politică cu un handicap major pe fondul lipsei dreptului de veto.
Ne supărăm! Care ti-e următorul proiect să ți-l blocăm?
Puține lucruri sunt o exprimare mai bună e egalității de poziție între părți decât abilitatea de a te opune în mod imperativ oricărei inițiative ce contravine propriilor interese. Sigur, funcționa mult mai bine când vorbeam de împărați, state mamut și un real pericol separatist după orice decizie greșită. În contextul politic actual, acest veto, deși în esență necesar în afara unui cadrul pur federal, devine tot mai periculos.
Da, îi permite unui stat precum Austria să militeze pentru interesele sale, care brusc devin parcă mai vizibile decât buna funcționare a entității politice din care face parte. Da, creează posibilitatea unei divergențe de opinii intra-unionale în materia politicii externe. Mai important este că în cazul celor două state candidat, Ucraina și Republica Moldova ar crea premisa nefastă a inegalității politice, care ar putea persista un număr de ani.
Sigur, piața devine mai accesibilă, mobilitatea crește, însă statele ar ajunge în poziția de cal, mai mult decât de birjar, pentru că în absența acelui ciocan care să cadă pe masa decizională, puterea de a influența cursul decizional ar putea fi practic absentă, poate mai periculos, folosită ca morcovul din capătul bățului ce atârnă perpetuu în direcția viitorului.
Considerente umane
Un articol al presei de stat Ucrainene (UKRINFORM) amintea de un considerent important al oricărei decizii de lărgire a spațiului unional. Vorbim de 32 milioane de oameni, într-o economie unde salariul mediu se situează la aproximativ 500 de euro și o uniune care are nevoie de mână de lucru.
Articolul menționa faptul ca ucrainenii, plecați din țară în urma invaziei, sunt bine integrați, împart valori comune cu ceilalți europeni et cetera, în timp ce nu nega posibilitatea unui val emigraționist.
Există loc? Desigur. În fond suplinirea necesarului de capital uman din surse UE este net mai facilă decât varianta non-UE, însă parcă cheia acestui subiect nu se află aici, nu direct în orice caz.
Resurse umane sau valori comune?
Extrema dreaptă este în creștere, doar că argumentele de suprafață nu sunt cu nimic mai rafinate decât în urmă cu un secol. În raport cu imigranții vorbim de același „ei nu ne seamănă”, care devine mult mai greu de aplicat atunci când s-ar putea întâlni cu poporul ucrainean. Dincolo de imaginea de victimă a unei ofensive injuste, precum și valurile de solidaritate răspândite la nivelul majorității societăților europene. S-ar putea astfel obține o oarecare victorie asupra unei extreme tot mai pronunțate?
Sigur, ce spun pare absolut macabru, reducerea unui popor întreg la nivelul unei mase de manevră. Politica, cel puțin de la Bismark mai la dreapta se bazează pe pragmatism. Avantaje, care sunt cele pe care aderarea unor noi țări la UE le creează?
Integrarea ca necesitate, nu ca ideal
Membri fără drepturi depline? Benefic pentru Uniune, nu întocmai just. Reîntâlnisem într-un articol publicat in De Gruyter Brill una din ideile lui Schumann care spunea că „Europa va fi construită pe baza unor reușite concrete care mai înainte creează solidaritate”.
Întreb atunci cum am putea spera că, dincolo de creativitatea politică menită să avanseze interesele geopolitice ale Uniunii, mai apoi a statelor membre, noi semnatari ai tratatelor ar putea dobândi acea solidaritate amintită precedent, mai ales atunci când deplinătatea drepturilor depinde de o reformă profundă într-un context politic foarte nefavorabil. Poți fi solidar cu cineva care are puterea să decidă fără tine?
Vlad Todoran,
Jurnalist
